favoriti Vuelta

Etapa a 6-a din Vuelta programează primul final în cățărare, Alto Cumbres Verdes fiind ascensiunea pe care va începe bătălia adevărată între multitudinea de candidați la tricoul roșu. După ce au avut de îndurat vremea extrem de călduroasă din Spania, cicliștii vor avea de luptat de mâine și cu pantele infernale, cățărarea finală având o pantă medie de 10% pe ultimii 4km.

Nici un alt mare tur nu a adunat la start în ultimii ani atât de mulți rutieri de clasament general precum ediția din acest an a Turului Spaniei. Accidentările din Turul Franței ale unor rutieri de calibru lui Chris Froome, Alberto Contador sau Andrew Talansky au determinat mutarea întregii atenții și pregătiri către Vuelta, o cursă ce are la start în acest an 7 câștigători de mari tururi.

Cei de la Movistar au dovedit încă din prima etapă că au poate cea mai puternică echipă, câștigând fără probleme contratimpul pe echipe de la Jerez De La Frontera. Avându-i în echipă pe Valverde și Quintana, spaniolii vor putea juca mai bine tactic și ar putea repeta strategia aplicată de CSC cu Frank Schleck și Carlos Sastre în Turul Franței 2008. După ce a câștigat Turul Italiei și a fost aproape de podium în Le Tour, Movistar are armele necesare pentru a domina și Vuelta, însă acest lucru depinde și de cum vor evolua adversarii.

Sky a avut un sezon dezamăgitor până acum, iar Turul Spaniei a devenit principala țintă pentru Froome. De altfel, Vuelta este cursa în care britanicul s-a făcut remarcat pentru prima dată, încheind pe 2 în 2012, la doar 13s de Juan Jose Cobo, dar și cursa în care și-a arătat limitele un an mai târziu când termina pe 4, la peste 9 minute de trioul spaniol Contador, Valverde, Rodriguez.

Alberto Contador și-a anunțat participarea pe ultima sută de metri, însă a declarat că obiectivul său va fi doar o victorie de etapă. Apariția în fruntea plutonului în primele etape pare să ascundă alte intenții ale spaniolului, însă acestea se vor clarifica odată cu apariția munților.

Aflat în căutarea unei victorii într-un mare tur de câțiva ani, Joaquim Rodriguez pare a se îndepărta de realizarea acestui vis odată cu înaintarea în vârstă. Rutierul de la Katusha a eșuat în încercarea de a câștiga clasamentul cățărătorilor în Turul Franței, iar în clasicele din primăvară a dezamăgit.

Cadel Evans și Ryder Hesjedal sunt alți doi câștigători de mare tur ce speră la o clasare pe podium în Vuelta, dar generația tânără din care fac parte Wilco Kelderman, Fabio Aru sau Rigoberto Uran ar putea să aibă mai multe resurse pentru a obține un loc pe podiumul final.

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.