xenon

Agenția Mondială Anti-Doping a interzis începând de astăzi folosirea xenonului și argonului de către sportivi, chiar dacă încă nu există un test oficial care să confirme utilizarea acestor gaze.

WADA suspectează faptul că unii sportivi ar folosi aceste gaze împreună cu oxigenul pentru a crește producția de celule roșii prin stimularea producției de eritropoietină în organism. Aceasta crește rezistența la efort, îmbunătățind performanțele celor ce participă în sporturi de anduranță precum ciclismul, cunoscute fiind practicile din ultimele două decenii ale unora dintre  rutieri care folosesc eritropoietina artificială pentru a-și crește performanțele.

Ca și în cazul celor două gaze adăugate pe lista produselor interzise de către WADA, eritropoietina artificială a fost interzisă înainte de a fi conceput un test pentru verificarea sportivilor. În încercarea de a minimaliza efectele nocive ale acesteia, UCI a decis în 1997 ca rutierii cu hematocritul mai mare de 50 să nu fie primiți la curse.

Un test a fost conceput abia 3 ani mai târziu, iar un raport făcut public în 2013 arăta că 18 cicliști participanți în Turul Franței 1998 au fost depistați cu EPO după retestarea probelor. Printre acei cicliști se numărau câștigătorul din acel an, Marco Pantani, învingătorul din clasamentul pe puncte, Stuart O’Grady, dar și alte nume grele precum Mario Cipollini, Jan Ullrich sau Erik Zabel.

În februarie, The Economist scria că xenonul este administrat atleților ruși încă de acum 10 ani în cadrul pregătirii pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Sochi, iar în 2010 un institut de cercetare rus a creat un ghid de utilizare corectă a gazului ce a fost împărțit sportivilor.

Olivier Rabin, directorul științific al WADA, a declarat pentru BBC News: ”Aveam informații destul de convingătoare că xenonul este utilizat. Credem că este folosit în pregătirea unor competiții majore. Am avut câteva rezultate preliminare ce indică faptul că xenonul nu va fi greu de depistat, dar trebuie să dezvoltăm un test solid care să ne asigure că va fi recunoscut drept dovadă de orice tribunal în viitor”.

.

via road.cc

 

2 COMMENTS

  1. S-a pierdut orice farmec din ciclism! Apuse sunt vremurile cu Marco Pantani ,un adevarat ciclist inselat de Lance Armstrong, un adevarat nemernic si trisor!
    Mai bine nu s-ar mai organiza nimic, pe mine m-au pierdut demult , nu mai urmaresc cursele de ciclism nici sa ma plateasca! Ma declar scarbit!

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.