Alejandro-Valverde

Alejandro Valverde a fost cel mai constant ciclist în 2014, reuşind astfel să se impună pentru a 3-a oară în clasamentul UCI World Tour, după ce mai câştigase această ierarhie în 2006 şi 2008.

De data aceasta, lupta pentru acest clasament a fost mai aprinsă ca niciodată, înainte de ultimele două curse din calendarul World Tour, Alberto Contador având un avantaj minim în faţa rutierului de la Movistar. Locul 2 obţinut în Giro di Lombardia l-a propulsat pe Valverde în fruntea clasamentului, iar absenţa lui Contador din Turul Beijingului din cauza unei accidentări a pus capăt acestei bătălii.

Valverde a început să câştige încă din luna februarie, când se impunea în 3 etape consecutive din Turul Andaluziei, câştigând în cele din urmă şi clasamentul general. Au urmat succese în Turul Murciei, Roma Maxima, Marele Premiu Miguel Indurain şi o săptămână bună în clasicele din Ardeni unde a reuşit să câştige Fleche Wallonne şi a fost foarte aproape de victorie în Liege-Bastogne-Liege.

A doua parte a sezonului i-a adus lui Valverde, în premieră, titlul de campion naţional la contratimp, un loc 2 în proba de şosea a aceloraşi campionate naţionale unde i-a dăruit victoria lui Ion Izagirre, dar şi dezamăgirea din Turul Franţei unde, deşi a obţinut cea mai bună clasare la general din carieră (locul 4), a pierdut podiumul în penultima etapă, după ce a stat pe locul 2 aproape tot turul. A urmat imediat victoria din Clasica San Sebastian ce a readus zâmbetul şi speranţa într-un Tur al Spaniei bun în rândul fanilor. Şi aşa a şi fost: două victorii de etapă, tricoul roşu pentru 3 zile şi al 6-lea podium din carieră în Vuelta la final.

Avea să fie tot al 6-lea podium pentru Valverde şi la Campionatele Mondiale de pe teren propriu, după cea de-a 3-a medalie de bronz consecutivă. Turul Lombardiei a fost cursa decisivă pentru stabilirea celui mai bun ciclist din 2014, iar ciclistul celor de la Movistar a reuşit să îi sufle titlul lui Contador.

“Este cel mai bun sezon din carieră, de departe. Sunt foarte mulţumit de ce am reuşit în acest an şi aş fi şi mai fericit dacă aş reuşi un sezon la fel de bun şi în 2015”, a declarat Valverde. “Câştigarea acestui clasament reprezintă o încununare a muncii pe care am depus-o pe durata întregului sezon. Este un indiciu al constanţei şi consistenţei”.

“Eram gata amândoi să plecăm spre China pentru Turul Beijingului, dar am decis să rămânem acasă. Este adevărat că l-am întrebat pe Alberto după accidentarea din Lombardia dacă va merge în Beijing pentru că eu nu aveam în calendar acea cursă şi îmi doream să rămân acasă pentru a mă bucura de familia mea ce are un nou membru acum”.

Făcând referire la planurile pentru sezonul viitor, Valverde a spus: “Turul Italiei este o cursă în care nu am participat niciodată şi am spus-o de mai multe ori că mi-ar plăcea să fiu la startul ei. Toate cele 3 mari tururi într-un sezon este un obiectiv ce mă tentează şi care este de ceva timp în mintea mea, deşi nu am vorbit încă cu Eusebio”.

 

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.