cofeina

O întrebare pe care mulți cicliști și-o pun este: câtă cafea trebuie să beau înainte și după o tură? În ultimii ani, cercetările au demonstrat efectele pozitive incontestabile ale cafelei, iar acum oamenii de știință încearcă să găsească cantitatea de cafea ideală dinaintea unei ture cu bicicleta.

Un laborator spaniol a făcut un test în care le-a oferit unor cicliști amatori cafea și geluri cu carbohidrați, descoperind apoi că aceștia au avut performanțe mai bune decât rutierii cărora li s-au oferit cantități mai mici sau chiar deloc.

Pentru a afla cu precizie care este cantitatea de cofeină ce oferă cele mai mari câștiguri, cercetătorii de la Universitatea din Alicante au oferit voluntarilor cantități de cofeină exacte, calculate în raport cu greutatea corporală. Dozele au fost administrate cu 70 de minute înainte de experiment.

Voluntarii au fost puși să pedaleze ușor timp de o oră, la 70% din VO2 max, după care a urmat un efort intens până la epuizare. Rutierii cărora li s-a oferit o cantitate de 0,2mg/kg de cofeină au avut parametri normali, fără să se observe vreo îmbunătățire. Marii câștigători au fost cei care au primit 0,7mg/kg de cofeină, rezistând pe bicicletă mai mult decât ceilalți.

Rezutatele acestui studiu coincid și cu cele publicate anul trecut de oamenii de știință de la Universitatea din Birmingham, potrivit cărora 0,5mg/kg de cofeină ar fi suficiente pentru a oferi cicliștilor un avantaj într-un contratimp de 45 de minute.

Cercetarea britanicilor a mai arătat că, cafeaua instant este la fel de eficientă ca orice altă băutură cu cofeină dacă este băută cu o oră înainte de efort.

O problemă ar putea apărea în cazul cafelei care, spre deosebire de celelalte băuturi ce conțin cofeină, nu are trecută pe ambalaj cantitatea de cofeină pe care o conține. Aceasta variază de la marcă la marcă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 




via cyclingweekly

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.