Zero Pave

Modelul minimalist de pedale Zero Pavé există în plutonul profesionist de ceva vreme, însă începând cu această lună ele pot fi achiziționate și de cicliștii amatori.

Acest model de pedale este o versiune mai simplistă a setului Zero și, după cum sugerează și numele, a fost concepută pentru cursele pe piatră cubică din nordul Europei.

Speedplay Zero Pavé pedals (Pic: George Scott/Factory Media)

Zero Pavé au fost utilizate pentru prima dată de Fabian Cancellara în victoria din 2006 în Paris-Roubaix, iar de atunci aceste pedale au fost alese de majoritatea rutierilor ce s-au impus în curse dure precum Turul Flandrei, Gent-Wevelgem sau Strade Bianche.

Clasicele din primăvară se desfășoară adesea pe ploaie, iar cei de la Speedplay spun că au ajuns la acest design al pedalelor Pavé după îndepărtarea părților mai puțin importante, pentru a asigura o prindere și desprindere cât mai ușoară pe străzi cu noroi și bălți.

Speedplay Zero Pavé pedals (Pic: George Scott/Factory Media)

Zero Pavé sunt disponibile cu ax din titan sau aluminiu și au o greutate de 94g pedala, respectiv 115g. Prețul nu este tocmai unul foarte accesibil, setul cu ax din titan costând 500, iar varianta cu ax din aluminiu 340€.  Plăcuțele cântăresc 82g/130g perechea în funcție de pantofii de ciclism pe care îi deții, cu 3 găuri de fixare a plăcuței sau cu 4.

Speedplay Zero Pavé pedals (Pic: George Scott/Factory Media)

via roadcyclinguk

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.