Okishev

După ce frații Iglinskiy au fost depistați pozitiv cu EPO, iar stagiarul Ilya Davidenok cu steroizi anabolizanți, Astana este lovită de un al patrulea caz de dopaj. UCI a confirmat astăzi că tânărul rutier Victor Okishev, membru al echipei Astana Continental, formația de tineret a kazahilor, a fost suspendat în urma unui test pozitiv din luna mai, din timpul Campionatelor Asiei, acolo unde Okishev a câștigat aurul în proba de contratimp individual la categoria U23.

Fost coleg cu Ilya Davidenok la pepiniera Astanei până în august, Okishev a fost prins tot cu steroizi anabolizanți, la fel ca și coechipierul său. Astana a avut mai multe probleme cu dopajul de-a lungul anilor, echipa kazahă fiind continuatoarea controversatei Liberty Seguros, ce s-a desființat în 2006 după ce managerul său, Manolo Saiz, a fost arestat pentru conexiuni în Operațiunea Puerto. Astana-Wurth prelua la acea vreme rutierii de la Liberty Seguros, printre care și pe Alberto Contador, și îl aducea pe Alexandre Vinokourov pentru a încerca o clasare pe podium în Turul Franței, însă chiar la prima participare a noii echipe în Marea Buclă aceasta a fost exclusă după ce 5 rutieri din cei 9 de la start au fost descoperiți ca fiind clienți ai doctorului Fuentes.

Un an mai târziu, Matthias Kessler, Eddy Mazzoleni și cuplul Vinokourov-Kashechkin, ce zburda pe cățărările din Turul Spaniei 2006, erau concediați în urma unor teste pozitive ce zdruncinau din nou echipa. În 2008, în urma acestor probleme severe de imagine, Astana se hotărăște să îl înlocuiască pe Biver cu Johan Bruyneel în postul de director sportiv, belgianul aducâdu-i cu el de la Discovery Channel pe Alberto Contador, Levi Leipheimer, Chris Horner, Janez Brajkovic ș.a. Cu toate acestea, echipa este împiedicată din nou să participe în Turul Franței din cauza scandalurilor de dopaj din 2007 și a suspiciunilor ce planau în jurul unor rutieri în legătură cu prezența lor în dosarul Puerto.

A urmat o pauză de câțiva ani în care echipa și-a mai spălat imaginea și în care mulți fani ai ciclismului au uitat de începuturile zbuciumate ale Astanei, însă anul acesta norii negri au revenit deasupra kazahilor, cele patru cazuri de dopaj aruncând semne de întrebare și asupra victoriei frumoase obținute de Nibali în Turul Franței.

Reapariția unor astfel de probleme în cadrul echipei conduse acum de Vinokourov i-a determinat pe cei de la UCI să solicite comisiei de licențiere o revizuire a licenței de World Tour pe care o deține Astana. Ședința a avut loc pe 6 noiembrie și se pare că în discuție au fost luate și cazurile de dopaj din cadrul echipei, iar o decizie finală va fi anunțată în curând, rezultatul cel mai pesimist pentru Astana fiind pierderea licenței de World Tour și trecerea în divizia secundă.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.