Lubrifierea lantului

Iarna este un sezon greu atât pentru tine, cât și pentru bicicletă. Combinația de apă, noroi, murdărie și sare corozivă ce se găsesc din plin pe șosele în acest anotimp fac din curățarea bicicletei o prioritate după orice plimbare, iar lanțului trebuie să îi acordăm multă atenție.

Pe lângă faptul că un lanț curat și lubrifiat te va ajuta să fii mai eficient când dai la pedale, viața componentelor va fi prelungită, iar dinții foilor și pinioanelor se vor toci mai greu. De asemenea, vei evita și neplăcerea scârțâitului unui lanț murdar.

Lanțul este considerat inima bicicletei, iar funcționarea sa la capacitate maximă are un impact foarte important asupra performanței ciclistului, spune Rob McCreedie de la Juice Lubes. ”Gândește-te la forțele la care este supus un lanț. Pentru ca acesta să ruleze lin, lubrifiantul trebuie să își păstreze structura moleculară atunci când este strivit între nituri și zale de către forța pe care o imprimi angrenajului. Zona de contact este una foarte mică și, ținând cont că presiunea este calculată prin împărțirea forței la suprafața asupra căreia acționează, vei vedea cât de mare este presiunea”.

Lubrifiere

Într-o lume ideală, lanțul ar fi curățat și lubrifiat după fiecare ieșire, însă știm cu toții cât de prețios a devenit timpul astăzi și cât de comodă este canapeaua după o tură lungă prin frig și umezeală.

”Unele persoane curăță ca la carte bicicleta după fiecare plimbare, unele le șterg în grabă și apoi lubrifiază lanțul, iar altele pun lubrifiant pe lanț fără nici o îndepărtare a mizeriei și se suie în șa”, spune McCreedie.

Charlotte Sampson de la Muc-Off adaugă: ”În lunile de iarnă, este indicat să ștergi și să ungi lanțul după fiecare ieșire”. Ea recomandă utilizarea unui degresant și a unui dispozitiv special conceput pentru curățarea lanțului, înainte de a trece la lubrifiere.

dispozitiv

via roadcyclinguk

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.