antrenament

În ultimii ani, constatăm o recunoaștere din ce în ce mai frecventă a importanței ritmului biologic zilnic în performanța fizică. Studii anterioare efectuate pe sportivi au sugerat că anumite aspecte ce țin de performanța fizică precum puterea și rezistența ating un vârf în timpul după-amiezii târzii, spre începutul serii.

O nouă cercetare a oamenilor de știință din Marea Britanie subliniază faptul că ceasul intern al organismului are o influență mult mai mare decât se credea asupra performanțelor fizice.

Cercetătorii au apelat la 20 de jucătoare de hochei și le-au supus unui test compus din serii de 20m de alergare într-un ritm ce creștea în intensitate progresiv, până când acestea nu mai puteau continua. Testele au fost repetate în 6 momente diferite ale zilei (la orele 7, 10, 13, 16, 19 și 22), iar performanțele au fost apoi comparate.

Ca medie a întregului grup, s-a constatat că performanțele au atins un vârf spre sfârșitul după-amiezii. Cu toate acestea, când oamenii de știință au împărțit grupul de hocheiste în două, cele care nu au probleme cu trezitul dimineața și cele care dorm până mai târziu, s-a observat că persoanele matinale tind să atingă un vârf al performanței în jurul prânzului, iar cele care se trezesc mai târziu ajung la capacitate maximă undeva înainte de ora 20.

O descoperire uimitoare a fost aceea a procentului cu care poate varia performanța fizică a unui individ în funcție de perioada din zi. Astfel, s-a observat că performanțele pot crește sau scădea cu până la 26% la aceeași persoană, raportat la momentul din zi în care depune efortul fizic.

Chiar dacă acest studiu a fost efectuat cu ajutorul jucătoarelor de hochei, există toate motivele să credem că aceleași tipare pot fi observate și la cicliști.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

via Cycling Weekly

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.