Roller revoluţionar de producţie Românească 1

Încă de vara trecută se zvoneşte pe siteurile de ciclism despre iminenta apariţie pe piaţă a unui nou model de roller pentru antrenament. Acest roller este o producţie 100% românească şi se pare că va revoluţiona acest domeniu.

Deşi auzeam pe ici-colo şoapte şi bârfe despre noul roller, nimeni nu ştia nimic concret. Fiecare ştia pe cineva, care auzise de cineva, care văzuse respectivul dispozitiv. In zadar cautam informatii reale si valide, nu reuseam sa aflu nici un amanunt. Pana intr-o zi cand soarta mi-a surâs…

Roller revoluţionar de producţie Românească 2

Eram la startul unui concurs de ciclism montan, ma echipasem si ma pregateam de incalzire. In timp ce-mi verificam bicicleta, din apropiere am auzit un zgomot usor ca un uruit. M-am apropiat mirat de sursa zgomotului, si ascuns dupa o masina L-am vazut! La inceput nu mi-a venit sa cred, dar era foarte evident, era chiar Rollerul! M-am apropiat cuprins de emotie si cu degetele tremurande am reusit sa fac o poza. Ciclistul ce se incalzea de zor mi-a zambit prietenos, asa ca am prins curaj, am mai facut cateva poze si am schimbat vreo doua vorbe. N-am apucat sa aflu ce ma interesa ca se apropia momentul startului.

Roller revoluţionar de producţie Românească 3

Toata cursa am pedalat cu gandul la Roller, iar dupa sosire am inceput sa-l caut pe respectivul ciclist. Eram hotarat sa aflu tot! M-am intalnit in sfarsit cu personajul misterios, l-am atras intr-o discutie si am inceput sa-l trag de limba. Dupa o bere a binevoit sa-mi divulge numele sau de cod, care este Maus. Despre numele real – nici un cuvant. Dupa inca o bere si multe insistente a inceput in sfarsit sa-mi povesteasca despre Roller.

Roller revoluţionar de producţie Românească 4

Ideea i-a venit in timp ce repara jucariile fetitelor sale. Dupa ce a reparat cateva jucarii si a ramas cu niste piese in plus s-a intrebat ce ar putea face cu ele. Genialul inventator nu avea de gand sa arunce nimic si analizand piesele i-a venit o idee fantastica. De mult se gandea la un roller mai bun si iata ca acum avea ocazia sa-l fabrice chiar el. Incredibilul dispozitiv este format doar din patru piese – doua talpici curbate din lemn si doi cilindri de lemn. Talpicile proveneau de la un căluţ pentru leganat, iar ciclindrii erau de la un aparat de masat talpile. Constructia a fost simpla: cei doi ciclindri au fost montati intre talpici cu doua suruburi lungi si gata, Rollerul a devenit realitate.

Roller revoluţionar de producţie Românească 5

Avantajele acestui dispozitiv sunt nenumarate si evidente. Este foarte mic si usor si poate fi carat oriunde chiar in rucsac sau pe ghidon. Se poate monta chiar pe linia de start astfel ca se poate face incalzire pana in ultima secunda. Maus face deseori asta si pleaca lansat direct de pe role, luand inca din start un avans covarsitor fata de ceilalti concurenti. Astfel se explica zecile de medalii, cupe si diplome pe care le-a castigat la concursuri.

Roller revoluţionar de producţie Românească 7

Datele tehnice insa nu le-am putut afla, dar ne putem face o idee analizand pozele. Celebrul Maus va deveni in curand si mai celebru deoarece intentioneaza sa comercializeze pe scara larga produsul sau. Fiind trecut binisor de tinerete, el a declarat ca s-a cam saturat sa tot castige si vrea sa dea si altora sansa unui loc pe podium. Inainte de retragerea in plina glorie va lansa pe piata acest produs revolutionar. Deocamdata inca testeaza intens Rollerul pentru a se asigura ca nu are nici un punct slab. Se pot face deja precomenzi la firma sa din Galaţi, iar Maus mi-a promis ca imi va trimite mie primul Roller produs de el.

3 COMMENTS

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.