DSS 1.0

Cei de la Sky au folosit în Turul Flandrei noul model de bicicletă Dogma K8-S produs special de Pinarello pentru cele două mari curse pe piatră cubică, dar și pentru etapa din Turul Franței ce are pe traseu secțiuni de pavate din Paris-Roubaix.

Noua bicicletă are un cadru ce cântărește 900g, iar marea inovație o reprezintă mini-suspensia de pe spate ce face parte dintr-un sistem numit de compania italiană DSS 1.0 – Dogma Suspension System –  ce este alcătuit din  acest amortizor mai mic și chainstay-uri flexibile. Pinarello spune despre această noutate că ”formează o articulație revoluționară pentru un rulaj foarte confortabil pe piatra cubică din Belgia și nordul Franței”.

K8-S

Dezvoltarea unei biciclete destinată exclusiv acestor curse a început încă din 2010, atunci când Sky a primit licența World Tour, fundația proiectului fiind triunghiul anterior al cadrului K8. Specific cadrelor de bicicletă ce sunt folosite pe pavate este unghiul mai mic al head tube-ului, dar și rake-ul furcii mai lat cu 4mm. Toate aceste caracteristici au menirea de a îmbunătăți absorbția vibrațiilor și de a crește stabilitatea bicicletei pe astfel de suprafețe.

DSS 1.0 #2

Modificările cele mai importante sunt însă în partea posterioară a bicicletei. Chainstay-urile au fost subțiate, iar între seatstay-uri și seat tube a fost introdus acest sistem DDS 1.0.

”Am efectuat mai multe teste asupra suspensiei atât la noi în fabrică, cât și pe drumuri pavate. De exemplu, Wiggins a testat bicicleta pe secțiunile din Paris-Roubaix”, a spus Massimo Poloniato pentru cyclingnews.

Și cei de la Jaguar au participat în procesul de producție al acestui sistem, realizând propriile teste. ”Ne-au ajutat să comparăm multe dintre datele obținute și au făcut și ei propriile testări. Toate aceste teste au contribuit la dezvoltarea mai multor prototipuri”.

K8-S #3

Principala îngrijorare a inginerilor de la Pinarello, dar și a oamenilor de la Sky, a fost posibila pierdere a unui procent din puterea dezvoltată de cicliști din cauza introducerii acestui amortizor. ”Cicliștii ne-au spus că pe porțiunile de șosea cu asfalt nu au simțit prezența suspensiei. Este un indiciu bun, dar cu siguranță vom continua testele în viitor, iar parteneriatul cu Jaguar a fost una dintre cheile acestui proiect. Cu ajutorul lor am descoperit că noul sistem crește viteza pe porțiunile de piatră cubică cu 8% în comparație cu bicicletele pe care le foloseam până acum”.

 

 

 

 

 

 

 

 

via bikeradar

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.