somn

Somnul ajută la creșterea masei musculare, are un rol important în procesul de recuperare după antrenamente și chiar în menținerea unei greutăți normale, însă majoritatea persoanelor nu dorm destul. Chiar dacă oamenii asociază, în general, un somn bun cu 8 ore consecutive de dormit, o cercetare realizată la University of California a analizat date adunate de la 1,1 milioane de persoane și a ajuns la concluzia că nu există nici un motiv semnificativ din punct de vedere statistic ca o persoană să doarmă mai mult de 6 ore și jumătate pe noapte. Mai exact, cei care aveau o medie de 6 ore și jumătate au trăit mai mult decât cei care obișnuiau să doarmă 8 ore pe noapte.

Asta nu înseamnă ca dacă îți place să dormi mai mult vei muri în curând, însă acest studiu subliniază importanța calității somnului. Lipsa unei odihne adecvate crește riscul dobândirii unor boli cardiovasculare sau a cancerului, crescând astfel șansele unei morți premature.

Dacă ai probleme cu somnul, există câteva suplimente ce te-ar putea ajuta să scapi ele:

Magneziul

Organismul folosește magneziul în peste 300 de procese enzimatice, ceea ce înseamnă că o carență de magneziu va conduce către o lipsă de energie la nivel celular. În plus, o magneziemie normală va proteja organismul de stres mult mai bine.

Potasiul

Cunoscut pentru efectul său benefic asupra crampelor musculare, potasiul joacă un rol important și în menținerea unui ritm cardiac constant. Fii atent la dozaj și începe cu 100-200mg, crescând treptat doza până la 400mg.

L-teanina

L-teanina este un aminoacid ce se găsește în ceaiul verde, fiind cunoscută pentru puterea sa de a reduce stresul și de a te ajuta să te relaxezi.

Ornitina

”Acest aminoacid ajută organismul să elimine amoniacul în intestine, amoniacul fiind o toxină celulară ce contribuie la inducerea stării de stres. Eliminare sa poate îmbunătăți memoria de lungă și scurtă durată”, spune Dave Asprey, autor al The Bulletproof Diet.

L-triptofanul

L-triptofanul este folosit în medicină pentru tratarea insomniilor, anxietății și a depresiei, printre altele. Asprey recomandă o doză de 500mg pentru acest supliment, o cantitate mai mare putând provoca reacții inflamatorii.

Melatonina

Puternic hormon și antioxidant, melatonina este produsă de către organism numai noaptea, secreția sa fiind inhibată de lumină, și doar în somn. Aspey recomandă utilizarea acestui supliment o dată sau de două ori pe săptămână pentru îmbunătățirea calității somnului.

Vitamina D

Unele tulburări ale somnului sunt strâns legate de carența în vitamina D. În ziua de azi, majoritatea persoanelor lucrează în birouri, săli sau hale, poartă haine cu mâneci lungi sau folosesc cremele pentru protecție solară, iar aceste realități ale vieții moderne blochează capacitatea organismului de a sintetiza vitamina D. De aceea, Aspey recomandă să iei acest supliment în fiecare dimineață pentru un somn mai bun noaptea.

via rodale news


Warning: A non-numeric value encountered in /home/ciclism/public_html/wp-content/themes/Newspaper/includes/wp_booster/td_block.php on line 353

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.