Zakarin

Cea mai mare surpriză a finalului de săptămână a fost cu siguranță succesul final al lui Ilnur Zakarin în Turul Romandiei în fața unor rutieri ce țintesc  victoria în Turul Franței peste 2 luni (Chris Froome, Nairo Quintana, Thibaut Pinot, Vincenzo Nibali).

Pe fondul lipsei de formă a marilor corifei, Zakarin a avut nevoie de un loc 2 în etapa regină și un loc 3 în contratimpul individual din ultima rundă pentru a-și trece în cont cea mai importantă victorie a carierei. Un alt rutier de la Katusha, Simon Spilak, a încheiat cursa pe 2 la general, în timp ce Chris Froome, învingătorul din edițiile 2013 și 2014 a fost nevoit să se mulțumească anul acesta cu locul 3.

La fel ca Zakarin, Kristijan Durasek a obținut la rândul său cel mai mare succes al carierei în această săptămână prin victoria finală din Turul Turciei, cursă în care a participat și Eduard Grosu, rutierul nostru aflându-se în evadarea din ultima etapă ce a fost prinsă de pluton cu 4km înainte de final.

Kristijan Durasek

Locurile 2 și 3 ale clasamentului general au fost obținute de doi rutieri de mare perspectivă, Eduardo Sepulveda de la Bretagne – Séché și Jay McCarthy de la Tinkoff-Saxo, cei doi fiind ajutați și de abandonul din ultima etapă a lui Davide Rebellin.

Nordhau & Wiggins

Aflat la ediția inaugurală, Turul Yorkshire a consemnat debutul echipei de ciclism a lui Bradley Wiggins, actualul campion mondial la contratimp terminând cursa fără a ieși în evidență. Lars Petter Nordhaug (Sky) a câștigat prima etapă și a reușit să își conserve avantajul până la final în fața lui Samuel Sanchez (BMC) și Thomas Voeckler (Europcar).

Anton

Redus la doar două etape, Turul Asturiei a consemnat dominarea categorică a rutierilor de la Movistar, spaniolii reușind să câștige ambele runde prin Igor Anton și Jesus Herrada. În cele din urmă, Igor Anton a fost desemnat învingătorul ediției 2015, chiar dacă a încheiat cursa la egalitate cu Amets Txurruka (Caja Rural) și Jesus Herrada în clasamentul general.

Jauregui

În cursa franceză de o zi  Grand Prix de la Somme, tânărul de 21 de ani Quentin Jauregui (AG2R) a reușit să obțină prima victorie a sezonului, după ce i-a învins într-un sprint în 3 pe Anthony Delaplace (Bretagne – Séché) și Alo Jakin (Auber 93).

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.