Radu Naum Turul Sibiului 2015

Radu Naum a comentat și în acest an Turul Ciclist al Sibiului pentru Digisport, și ne împărtășește impresiile cu care a rămas după cursă, dar și ce crede despre bătălia dintre cei 4 corifei din Turul Franței.

ciclism.ro: Cu ce impresii ai rămas după a 5-a ediție a Turului Sibiului? Simți că această cursă progresează de la ediție la ediție?

Mie mi se pare că da, dar poate ca sînt subiectiv. Pe de altă parte, există date obiective: mai multe echipe Pro Continentale, un desen mai bun al cursei, cu o creştere treptată a dificultăţilor pînă la Bîlea Lac (pînă acum era în ziua a doua şi ucidea tot suspansul). Impresia mea, verificată pe lîngă străini, mai ales italieni, e că evenimentul capătă o imagine bună. Oamenii par mulţumiţi. Gianni Savio, care a ezitat mult pînă să vină, deşi ai lui îi lăudaseră cursa şi condiţiile, mi-a mărturisit că nu şi-a imaginat că va găsi aşa ceva. Într-una dintre seri, după studioul în direct de la Digisport, l-am însoţit către hotel cîţiva paşi. Ajuns în Piaţa Mare, a văzut pe scenă un concert de muzică clasică, apoi o arie dintr-o operă la care asista un public numeros. A rămas „mască”. Nu se putea da dus. „N-am crezut că voi trăi asta aici”, mi-a spus. Apoi, după o vreme, mi-a mărturisit: „În Italia se ştie cu totul altceva despre voi”. Da, există şi bine şi rău. Ca în toate 🙂

Cum apreciezi evoluțiile românilor în cursă?

Grosu a fost tricou galben, deşi a eşuat de 3 ori de puţin în încercarea de a cîştiga o etapă. Ţvetcov a terminat pe 3 la general. Nechita n-a fost în mare formă. În rest, sîntem departe. Dar e bine că existăm, cu ajutorul celor care se exilează sau pe care îi naturalizăm. Trebuie să ne hotărîm dacă avem chef de acest sport în România şi dacă da, să îl organizăm.

Cum ți s-a părut victoria lui Finetto, un ciclist care era cunoscut mai mult ca fiind un sprinter câștigă la Păltiniș și ajunge cu grupul favoriților la finalul de la Bâlea?

În Turul Sibiului sprinterii se ţin cu primii pe munte, iar căţărătorii participă la sprinturi. Asta e în cursele mai mici, în care nu există o veritabilă bătălie a genurilor. E drept că o asemenea capacitate de a fi prezent peste tot nu miroase întotdeauna a bine, ne aduce aminte de Hincapie, omul cîmpiei care cîştiga etapa de la Saint-Lary-Soulan. Finetto s-a exprimat ferm, dar cu sens împotriva dopajului. „E un sport greu, unii tineri în pericol de a pierde contracte o iau pe căi greşite. Dar fiecare e responsabil de ceea ce face”. Ceea ce nu demonstrează, sigur, nimic. Appollonio a fost prins dopat cu EPO, deşi avea toate datele paşaportului biologic în regulă. Trebuie făcută o precizare totuşi: Finetto a luat Tour du Limousin anul trecut, cîştigînd etapa cu final în căţărare.

Care crezi că e următorul pas pe care îl poate face Turul Sibiului în această dezvoltare graduală pe care a avut-o încă de la prima ediție?

Ar trebui descoperite alte căţărări, alte parcursuri. Sînt cîteva chestiuni de îmbunătăţit, cred, la nivelul sosirilor la sprint. Şi ar trebui ca Turul sa-şi găsescă o poziţie în calendar care să nu cadă peste Le Tour, care acoperă orice alt eveniment. Dar asta nu ţine de organizatori, iar UCI dă senzaţia că îi pasă de dezvoltarea ciclismului cît ne pasă nouă de viaţa eschimoşilor. Poate n-ar fi rău să fie aduse echipe mai bune din Franţa, nordul Europei, Spania, etc. Dar toate acestea sînt cunoscute şi sînt mult mai uşor de spus decît de făcut.

Unii telespectatori au fost dezamăgiți că nu au văzut mai mult din cursă în direct la Digisport. Spune-ne, te rog, cât de complicat este pentru o televiziune să realizeze o transmisiune precum cea pe care o face Digisport și ce ar presupune o transmisiune integrală a cursei?

Ar presupune importarea tehnologiei şi a mijloacelor de a o pune în aplicare. Din cîte mi-au spus-o chiar cei care se ocupă cu Turul Sibiului după ce au cercetat posibilitatea închirierii unei astfel de transmisiuni, ar costa cam de 6 ori mai mult decît tot bugetul cursei! Ca să pricepem despre ce vorbim. Transmisiunile din ciclism sînt de departe cele mai complexe şi costisitoare din lumea sportului. Implică mai multe elicoptere, chiar şi un avion, camere mobile de un anumit fel şi capacitatea transmiterii semnalului, ca să nu mai vorbim de personal, de la operatori pînă la regizori care să poate înţelege perfect competiţia. E drum de făcut. Mie îmi pare bine că în România există o teleleviziune, Digisport, care s-a înhămat la aşa ceva cu mijloacele de care se poate dispune la noi. Turul Sibiului ar avea mari probleme de existenţă fără o astfel de difuzare. Şi-apoi, cine ştie, poate că într-o zi o mare companie va vrea sa investească într-o astfel de transmisiune pentru a prezenta românilor centrul istoric al României – şi poate şi altora. Latura culturală şi de promovare ar fi senzaţională. Să nu ne pierdem speranţa 🙂

În Turul Franței am avut, din nou, o primă săptămână foarte nervoasă, cu multe căzături și abandonuri, crezi că norocul începe să aibă o pondere din ce în ce mai mare în câștigarea unui mare tur, în comparație cu ce se întâmpla acum 10 sau 20 de ani?

Cred că, vorba unui autor de carte despre vremurile lui Bernard Hinault şi Cyrille Guimard (directorul sportiv al lui Van Impe, Hinault, Fignon şi Lemond), astăzi e mai puţin vorba despre performanţe şi mai mult despre rezultate. E, din păcate, ca în toate marile sporturi, o chestiune de polarizare. Turul Franţei s-a desprins de muritorii de rînd, marile echipe, dacă nu fac o performanţă acolo, nu există. Şi atunci apare disperarea. Riscurile fără sens. Dar şi o anume spectaculozitate, văzînd cum se atacă de îndată ce apare un vînt lateral. Turul e o prăjitură prea mică pentru atîţia flămînzi. Iubesc Turul, dar urăsc să văd că acest sport tinde să nu mai existe pentru publicul larg decît prin el.

Cum vezi bătălia între cei 4 mari favoriți la tricoul galben – Quintana, Froome, Contador, Nibali? Poate vreun alt ciclist să spargă acest bloc și să se insinueze pe podium?

Froome s-a arătat tare pînă acum, dar să-l vedem pe munte. Din partea lui, ca şi a celor de la Sky, mă aştept la orice. La fel pentru Contador. Quintana a realizat o operaţiune bună pe un teren care îi convine cel mai puţin în ordinea favoriţilor. Ar putea fi surpriza. Nibali, în afara accelerărilor de pe pavate, a pierdut timp pe oriunde se putea, dar nu e afară din joc. Mie îmi pare bine că Pinot e departe în clasament. Aşa va putea să atace şi să facă spectacol pe munte. Francezii se plîngeau că n-au mai cîştigat Turul de 30 de ani, de la Maître Bernard. Vor trebui să mai aştepte…

 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.