În mod oficial, perioada transferurilor începe în ciclism pe data de 1 august, însă marile echipe caută întăriri pentru sezonul viitor cu mult timp înainte de această dată pentru a fi sigure că nu vor rata principalele ținte.

Cei de la Sky se vor despărți de Richie Porte la sfârșitul acestui sezon, iar în locul lui vor să aducă cel puțin doi rutieri de clasă, principalele ținte fiind Mikel Landa, despre care se zvonește că ar fi semnat deja un contract pe doi ani, și campionul mondial în exercițiu Michal Kwiatkowski. Chiar dacă au deja un lot plin de cățărători și de rutieri ce ar putea câștiga curse de o săptămână și mari tururi, britanicii au pus ochii și pe Benat Intxausti și frații Izagirre de la Movistar. Dacă le vor reuși aceste mutări, cei de la Sky vor fi foarte greu de învins în cursele pe etape în 2016.

Peters & GeogheganAlex Peters (21 de ani) și Tao Hart Geoghegan (20 de ani) sunt doi dintre cei mai talentați tineri rutieri britanici

Echipa cu cel mai mare buget din ciclism nu neglijează nici viitorul, asigurându-și deja semnătura tinerilor de mare perspectivă Alex Peters și Tao Hart Geoghegan, aceștia debutând încă din august pentru Sky ca stagiari.

Un alt nume important ce se află la sfârșit de contract cu echipa sa este Mark Cavendish. Rutierul celor de la Etixx-QuickStep negociază o prelungire cu echipa belgiană, însă interesate s-au arătat de serviciile sprinterului britanic și echipele Trek și MTN-Qhubeka. Dacă va rămâne alături de Etixx-QuickStep, Cavendish va avea o concurență mai mare în cadrul echipei începând cu sezonul viitor deoarece tânărul sprinter columbian Fernando Gaviria a semnat încă din iarnă un contract pe două sezoane cu formația belgiană.

Pe lângă Cavendish și Kwiatkowski, Etixx-QuickStep ar putea rămâne și fără Rigoberto Uran, columbianul fiind cel mai sigur dintre cei 3 de despărțire. De două ori pe podiumul Turului Italiei, Uran a dezamăgit în acest sezon și pare aproape de o mutare la Cannondale-Garmin, de serviciile sale mai fiind interesate Sky și BMC.

Coquard

Bryan Coquard este un alt sprinter aflat pe picior de plecare de la echipa sa la sfârșitul anului, mai ales în contextul în care cei de la Europcar nu reușesc să găsească un sponsor pentru sezonul viitor, iar numele mari ale echipei vor încerca să își asigure viitorul încă din această vară. Ciclistul de 23 de ani ar putea ajunge la IAM, AG2R sau BMC.

Alte zvonuri ce circulă pe piață spun că Tinkoff-Saxo ar fi interesată de Alexis Vuillermoz de la AG2R, câștigător pe Mur de Huy în Turul Franței din acest an, Astana l-ar dori pe Giovanni Visconti de la Movistar, cel mai bun cățărător în Turul Italiei 2015, iar Bora-Argon 18 ar vrea să îl aducă pe Chris Sorensen de la Tinkoff-Saxo. De asemenea, Daniel Moreno (Katusha), Jurgen Van Den Broeck (Lotto Soudal), John Gadret (Movistar) și Filippo Pozzato (Lampre-Merida) se află în căutarea unei echipe pentru 2016.

 

 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.