Cavendish

 

După ce i-a pierdut pe Rigoberto Uran și Michal Kwiatkowski, care vor evolua în 2016 pentru Cannondale-Garmin, respectiv Sky, cei de la Etixx-QuickStep se vor despărți și de sprinterul Mark Cavendish, britanicul confirmând că a semnat cu Dimension Data, sponsorul ce va prelua actuala echipă MTN-Qhubeka. Ajuns la 30 de ani, Cavendish va pleca la echipa sud-africană împreună cu Mark Renshaw, lansatorul alături de care a înregistrat cele mai mari succese din carieră.

Se pare că cei de la Etixx-QuickStep au gândit o nouă strategie pentru sezonul viitor prin care vor să dea mai multe șanse cicliștilor tineri, unul dintre aceștia fiind sprinterul Fernando Gaviria, rutier columbian ce s-a alăturat echipei belgiene ca stagiar în luna august, obținând o victorie de etapă în Turul Marii Britanii încă de la debutul ca profesionist.

Pe lângă Gaviria, echipa condusă de Patrick Lefevere și-a mai asigurat serviciile și a altor cicliști de perspectivă, precum Bob Jungels, Laurens De Plus, Rodrigo Contreras și Davide Martinelli, dar l-au adus și pe Daniel Martin pentru clasicele din Ardeni.

Cannondale-Garmin și Sky au fost cele mai active formații pe piața transferurilor în acest sfârșit de vară și început de toamnă. După un sezon în care au obținut o singură victorie în cursele de World Tour, cei de la Cannondale-Garmin au simțit nevoia unor întăriri serioase pentru 2016 și au adus la echipă 9 cicliști noi, cele mai importante nume fiind Rigoberto Uran, Pierre Rolland și Matti Breschel.

În schimb, Sky vine după un sezon în care a câștigat Turul Franței și alte 7 curse pe etape, dar cu toate acestea britanicii au pus la cale cele mai spectaculoase mutări în încercarea de a domina ciclismul de șosea așa cum nu a mai reușit nici o altă echipă. Formația despre care se spune că are buget nelimitat îi va avea în propria curte anul viitor pe fostul campion mondial Michal Kwiatkowski, precum și pe Mikel Landa, Benat Intxausti, Michal Golas și Danny Van Poppel, plus tinerii Alex Peters și Gianni Moscon.

Lista completă a transferurilor realizate de echipele din World Tour pentru 2016:

AG2R: Cyril Gautier (Europcar), Nico Denz (neo-profesionist), François Bidard (neo-profesionist)

Astana: –

BMC: Richie Porte (Sky), Floris Gerts (neo-profesionist)

Cannondale-Garmin: Lawson Craddock (Giant-Alpecin), Matti Breschel (Tinkoff-Saxo), Rigoberto Uran (Etixx-QuickStep), Pierre Rolland (Europcar), Ryan Mullen (An Post-Chainreaction), Wouter Wippert (Drapac), Michael Woods (Optum), Patrick Beivin (Avanti), Simon Clarke (Orica GreenEDGE)

Etixx-QuickStep: Maximiliano Richeze (Lampre-Merida), Daniel Martin (Cannondale-Garmin), Bob Jungels (Trek), Fernando Gaviria (neo-profesionist), Davide Martinelli (neo-profesionist), Laurens De Plus (neo-profesionist), Rodrigo Contreras (neo-profesionist)

FDJ: Sébastien Reichenbach (IAM), Ignatas Konovalovas (Marseille 13 – KTM), Daniel Hoelgaard (Joker), Christian Eiking Odd (Joker), Jérémy Maison (neo-profesionist)

Giant-Alpecin: Kragh Andersen (Trefor)

IAM: Leigh Howard (Orica GreenEDGE), Stake Laengen (Joker), Oliver Naesen (Topsport)

Katusha: Jurgen Van Den Broeck (Lotto Soudal), Rein Taaramae (Astana), Michael Morkov (Tinkoff-Saxo), Matvei Mamykin (Itera), Nils Politt (Stolting), Jonathan Restrepo Valencia (neo-profesionist)

Lampre-Merida: Louis Meintjes (MTN-Qhubeka), Marko Kump (Adria Mobil), Matej Mohoric (Cannondale-Garmin), Simone Petilli (Unieuro Wilier), Edward Ravasi (neo-profesionist)

Lotto-Jumbo: Enrico Battaglin (Bardiani), Steven Lammertink (SEG), Victor Campenaerts (Topsport), Twan Castelijns (Baby-Dump)

Lotto Soudal: Rafael Valls (Lampre-Merida), Tomasz Marczynski (Torku Sekerspor)

Movistar: Nelson Oliveira (Lampre-Merida), Jorge Arcas (neo-profesionist)

Orica GreenEDGE: Amets Txurruka (Caja Rural), Luka Mezgec (Giant-Alpecin), Juul Jensen Christopher (Tinkoff-Saxo), Robert Power (neo-profesionist), Jack Haig (neo-profesionist),  Alexander Edmondson (neo-profesionist)

Sky: Michal Kwiatkowski (Etixx-QuickStep), Mikel Landa (Astana), Benat Intxausti (Movistar), Michal Golas (Etixx-QuickStep), Danny Van Poppel (Trek), Alex Peters (SEG) și Gianni Moscon (neo-profesionist)

Tinkoff-Saxo: Adam Blythe (Orica GreenEDGE), Yury Trofimov (Katusha)

Trek: Niccolo Bonifazio (Lampre-Merida), Jack Bobridge (Budget Forklifts), Ryder Hesjedal (Cannondale-Garmin), Peter Stetina (BMC), Edward Theuns (Topsport), Kiel Reijnen (Unitedhealthcare), Julien Bernard (neo-profesionist)

 

 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.