The Racer

David Millar nu se află la prima experiență ca scriitor. Prima sa autobiografie, Racing Through the Dark, a fost foarte apreciată de către critici, fostul ciclist reușind să ofere cititorilor o viziune deosebit de interesantă asupra vieții de ciclist, precum și povești captivante din viața personală.

Noua carte a lui Millar, The Racer, este diferită. Chiar dacă este tot o autobiografie, aceasta este departe de a fi clasica încercare a unui sportiv retras din activitate de a-și monetiza în continuare faima de care se bucură. În esență, această carte este povestea ultimului sezon petrecut de scoțian în plutonul profesionist, în care se regăsesc unele întâmplări amuzante, altele mișcătoare, digresiuni ce nu îți vor permite să lași cartea din mână.

The Racer poate fi împărțită în două jumătăți: perioada premergătoare Turului Franței și partea a doua a sezonului, de după încheierea Marii Bucle, sau, mai exact, zbaterea lui Millar în încercarea de a-și câștiga locul în echipa pentru Le Tour și perioada de după ratarea selecției finale.

Fostul ciclist de la Cofidis, Saunier Duval și Garmin este brutal în onestitatea sa atunci când povestește despre finalul carierei sale, acesta mărturisind că în ultimul sezon petrecut în pluton nu a avut o conduită foarte profesionistă și nu și-a mai găsit nici motivația necesară pentru a fi competitiv. Apropierea de vârsta de 35 de ani, situațiile complicate prin care a trecut de-a lungul carierei sale și cei doi copii au fost elemente ce au contribuit la această pierdere a capacității de concentrare exclusiv asupra vieții sportive.

David Millar

Practic, The Racer este o poveste despre ciclistul profesionist ce va începe o nouă viață în curând și despre modul în care acest sport te schimbă de-a lungul anilor și, din anumite puncte de vedere, te lasă în urmă. Prin urmare, Millar povestește cu pasiune, dar și cu o doză importantă de detașare, despre ciclism. Fostul contratimpist vorbește despre anumite aspecte ale ciclismului din perspectiva unui om care își dă seama cât de nebunesc poate părea acest sport în viziunea unei persoane ce nu este implicată în ciclism.

Punctul culminant al cărții este reprezentat de relatările din jurul ratării selecției pentru Turul Franței. Inițial, Charlie Wegelius, directorul sportiv al echipei, îl anunțase pe Millar, înainte de Campionatele Naționale ale Marii Britanii, că va fi inclus în echipă. Scoțianul primea cu ușurare această veste, după ce avusese o primă jumătate de sezon mizerabilă, fiind încântat de încrederea arătată de echipă, în ciuda apropierii sale de retragere.

Cu toate acestea, Millar este anunțat înainte de proba de contratimp a Campionatelor Naționale că trebuie să obțină un rezultat remarcabil pentru a prinde echipa pentru Le Tour. Este ușor de intuit că evenimentele nu vor curge în favoarea ciclistului de la Garmin de aici încolo. Cartea poate fi achiziționată online la un preț de aproximativ 120lei.

via roadcyclinguk

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.