Turul Romaniei 2013

După doi ani în care a lipsit din calendarul UCI din cauza problemelor financiare moștenite de la vechea conducere a Federației Române de Ciclism, dar și din lipsa unor sponsori dornici să se implice, Turul României va reveni în 2016 între competițiile europene de ciclism cu a 51-a ediție.

Deocamdată, nu se cunosc foarte multe detalii despre cursă, însă cert este că ediția 2016 va se va desfășura pe parcursul a 5 etape, între 14 și 18 septembrie. ”Suntem în discuții cu un organizator care se va ocupa de Turul României. Vom ști toate amănuntele la sfârșitul lunii noiembrie”, a declarat Eduard Carol Novak, președintele Federației Române de Ciclism.

Pe lângă reapariția Turului României, calendarul competițional de șosea din sezonul viitor va fi mai bogat cu încă o cursă pe etape. Este vorba despre Turul Bihorului Bellotto, cursă înregistrată la UCI în categoria 2.2, ce își va face debutul în luna mai, în perioada 19-22. Similar Turului Sibiului, toate etapele vor porni din același punct, mai exact din centrul orașului Oradea și, cu excepția primei etape în linie, vor avea ca punct final același oraș.

Turul Bihorului va debuta cu un prolog, urmat de o etapă în lungime de 123km cu final în cățărare în Munții Apuseni, la Padiș. Rundele 2 și 3 par a fi trasate pentru sprinteri, în ciuda prezenței pe traseul amândurora a unei cățărări.

Practic, numărul de curse autohtone de șosea înscrise în calendarul UCI se va dubla anul viitor în comparație cu sezonul acesta. Turul Sibiului își va desfășura cea de-a 6-a ediție în perioada 6-10 iulie, iar Turul Ținutului Secuiesc a fost programat pentru intervalul 5-7 august.

 

 

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.