Paris Nice 2016

Paris-Nice ajunge aproape de Mont Ventoux

După câteva ediții în care marele etape de munte au lipsit, organizatorii ”Cursei Soarelui” s-au gândit să recâștige statutul de cursă preferată a rutierilor la început de sezon, după ce în ultimii ani Paris-Nice a pierdut teren serios în fața rivalei din Italia, Tirreno-Adriatico. Pe traseul ediției 2016 au fost introduse și două secțiuni de drumuri de țară chiar în prima etapă, după ce echipele se vor întrece într-un prolog de 6,1km. În etapa a 5-a plutonul va ajunge pe Chalet Reynard, chiar pe pantele faimosului Mont Ventoux, în timp ce runda a 6-a se va încheia pe Col de la Madone d’Utelle, o ascensiune în lungime de 15km.

Anton și Debesay, ultimele achiziții pentru Dimension Data

Echipa sud-africană, promovată în World Tour din 2016, a anunțat astăzi transferul lui Igor Anton de la Movistar, precum și pe cel al tânărului etritrean Mekseb Debesay, ciclist ce a înregistrat în acest an 7 victorii, două dintre acestea chiar în recent încheiatul Tur al Rwandei.

Anton era adus la Movistar în 2014 cu mari așteptări, însă fostul rutier de la Euskaltel nu a reușit să obțină decât un singur succes în cele două sezoane petrecute la echipa lui Unzue. ”Vreau să particip în Turul Italiei. Sper să mă pregătesc mai bine decât am făcut-o anul trecut, când nu am știut cu foarte mult timp înainte că voi merge în Giro. În plus, voi fi cu ochii pe Liege-Bastogne-Liege și Fleche Wallonne, două curse foarte frumoase”, a declarat rutierul de 32 de ani.

Încă o cursă importantă în ciclismul feminin

Turul Poloniei se alătură calendarului competițional din ciclismul feminin de la anul, organizatorii cursei masculine oferind ciclistelor șansa de a participa într-o cursă de 3 etape la cel mai înalt nivel. Noua competiție va face parte din nou înființatul Women’s World Tour și se va desfășura la mijlocul lunii iulie, între 18 și 20. Turul va debuta cu un contratimp pe echipe, urmat de două etape în linie.

Bob Jungels țintește cursele pe etape, în primul sezon la Etixx-QuickStep

Noua achiziție a belgienilor de la Etixx-QuickStep a câștigat în acest an prima sa cursă pe etape, impunându-se la începutul sezonului în Etoile de Bessèges. În 2016, Jungels își dorește să fie competitiv și în alte curse de o săptămână: ”Balanța în acest sezon este una pozitivă. Ultimele două săptămâni din Turul Franței au fost punctul culminant al anului pentru mine. Acum sunt conștient că pot să lupt în astfel de curse”, a declarat luxemburghezul.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.