Daniel Crista

Vicecampion național al României la contratimp individual în acest an, precum și campion național în proba de XCM, Daniel Crista se va dedica în totalitate ciclismului de șosea în 2016, fostul ciclist de la BikeXpert semnând un contract cu echipa Tușnad.

”Este o echipă continentală, iar acest lucru îmi va prinde bine pe viitor.Vreau să alerg la șosea și aceasta este cea mai bună variantă acum. Îmi este puțin frică pentru că este ceva nou, dar sper să fie bine. Săptămâna viitoare plec în Valencia pentru o lună, într-un cantonament, iar apoi voi participa în Turul Valenciei”, a declarat rutierul de 24 de ani pentru ciclism.ro.

Daniel Crista a avut un an 2015 foarte bun, câștigând, pe lângă titlul național la XCM și argintul la contratimp, și multe concursuri locale de mountain biking, dar și clasamentul general final din seria de concursuri de șosea Road Grand Tour. În plus, Crista a fost și cel mai bine clasat membru al lotului național în Turul Sibiului și Turul Ținutului Secuiesc.

Echipa Tușnad se află la al 8-lea sezon în ciclismul profesionist, iar anul acesta formația harghiteană va fi compusă din cicliști spanioli și români, iar calendarul competițional al acesteia va include mai multe curse din Spania. În Turul Valenciei, singura echipă românească de nivel continental va concura împotriva unor nume sonore ale ciclismului de șosea, precum Fabio Aru, Mikel Landa, Daniel Martin sau Joaquim Rodriguez. Competiția de nivel 2.1 se va desfășura între 2 și 7 februarie, fiind compusă dintr-un contratimp de 16km, o etapă montană cu final la altitudine și alte trei etape valonate.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.