Catlike Cloud 352 Movistar

Începând cu acest weekend, echipa Movistar folosește în curse un nou model de cască aero, pe care l-au dezvoltat împreună cu Catlike. Cloud 352 este o cască ce poate fi adaptată în funcție de cursă și de nevoi, aceasta dispunând de un sistem ce permite montarea și demontarea a două capace ce oferă două niveluri diferite de ventilație și aerodinamică.

Catlike Cloud 352

În imagine se pot observa cele trei orificii mari de aerisire ce asigură o ventilație bună indiferent de configurația pe care alegi să o folosești, fie ca e vorba de capacul fără nici un orificu (VeloDrom), fie că e vorba de cel cu orificii mici (Breathable Reticulated Shell). Dual AEROSystem se numește tehnologia implementată de Catlike și care permite ciclistului adaptarea căștii în funcție de cât de aerodinamic dorește acesta să fie.

Catlike_Cloud-352 alba

Inginerii companiei spaniole au studiat comportamentul aerodinamic al mai multor astfel de capace, înainte de a ajunge la această variantă cu foarte multe orificii mici. Breathable Reticulated Shell are 352 de perforații ce permit aerisirea prin această sită aerodinamică. Cloud 352 în această configurație este considerată una dintre cele mai bine ventilate căști aero.

Varianta și mai aero, cu capacul VeloDrom, permite și ea o circulație a aerului destul de bună cu ajutorul canalelor interne de ventilație ce sunt conectate cu orificiile principale din fața și spatele căștii. În plus, această configurație îi ajută pe cicliști foarte mult atunci când plouă.

Catlike_Cloud-352_adaptive-aero-road-helmet_color-range-600x304

Cloud 352 va fi disponibilă în trei mărimi (S, M și L) și în cinci variante cromatice, iar prețul recomandat de Catlike este de 180€.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.