Podimul final din Paris-Nice 2016
Podimul final din Paris-Nice 2016

Contador atacă, însă Thomas păstrează tricoul galben

Geraint Thomas (Sky) pornea cu un avantaj de 15s față de Alberto Contador (Tinkoff), înaintea etapei finale din Paris-Nice, însă galezul avea să sufere mai mult decât s-ar fi așteptat pentru a obține a doua sa victorie din acest an într-o cursă pe etape. Contador a atacat încă de pe penultima cățărare a etapei, Cote de Peille, dar a fost prins până la poalele lui Col d’Eze, ultima dificultate a etapei.

Spaniolul a atacat din nou, de data aceasta împreună cu Rafal Majka, Thomas fiind incapabil să răspundă și având probleme serioase la un moment dat chiar să rămână în grupul urmăritor. În cele din urmă, pe coborâre, rutierul de la Sky și-a revenit și a recuperat suficient timp pentru a-și asigura victoria în clasamentul general. Contador a terminat al doilea în etapă, în spatele lui Tim Wellens (Lotto Soudal), și încheie ultima sa participare în Paris-Nice pe același loc doi la general, cu Richie Porte (BMC) pe ultima treaptă a podiumului.

Andrei Nechita, cel mai bun rutier de la Tușnad în Istrian Spring Trophy

Ultima etapă din Istrian Spring Trophy 2016, desfășurată între Pazin și Umag, a fost câștigată de Matej Mugerli (Synergy Baku), care l-a depășit într-un sprint redus pe Olivier Pardini (Wallonie-Bruxelles). Andrei Nechita a făcut parte din grupul fruntaș și a încheiat runda pe locul 18, fiind cel mai bine clasat ciclist de la Tușnad, urmat de Daniel Crista, care a trecut linia de sosire la 5s de învingător. În clasamentul general, Nechita încheie pe locul 36, la 2min26s de Olivier Pardini.

Mikel Landa va debuta pentru Sky în Settimana Internazionale Coppi e Bartali

După nenumărate amânări, cei de la Sky au anunțat că Mikel Landa își va începe primul sezon pentru britanici în Settimana Internazionale Coppi e Bartali, cursă de cinci etape ce se va desfășura între 24 și 27 martie. Spaniolul trebuia să debuteze pentru Sky încă din februarie, însă mai multe probleme de sănătate i-au determinat să nu îl forțeze în curse pe ciclistul ce va fi liderul echipei în Turul Italiei. După Settimana Internazionale Coppi e Bartali, Landa va mai lua startul în Turul Țării Bascilor și Turul Trentino.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.