Michal Kwiatkowski
Michal Kwiatkowski

Cu o săptămână înaintea Turului Flandrei, rutierii de clasice s-au duelat astăzi în E3 Harelbeke, o cursă cu un traseu asemănător cu cel din ”De Ronde”. La start s-au aflat, printre alții, Fabian Cancellara, Tom Boonen, Peter Sagan sau Sep Vanmarcke, însă surpriza a fost furnizată de Michal Kwiatkowski (Sky), care a plecat într-o acțiune alături de Sagan, cu aproximativ 20km înainte de final.

Fostul campion mondial a colaborat foarte bine cu actualul purtător al tricoului curcubeu, iar cei doi cicliști au reușit să țină la distanță un grup format din 13 rutieri, dintre care 4 de la Etixx-QuickStep, care au terminat pe ultimele 4 locuri din acel grup. Deși părea că și-a calculat mai bine rezervele de energie de data aceasta, Sagan a clacat din nou în sprintul final, iar Kwiatkowski obține primul succes în tricoul celor de la Sky și este primul polonez care câștigă o cursă pe pavate. În schimb, Sagan ajunge la cel de-al 71-lea loc doi din carieră și pare că nu poate trece de acest blocaj.

Într-o altă cursă disputată astăzi, Wout Poel a adus încă un succes celor de la Sky, după victoria din etapa a 5-a a Turului Cataluniei. Olandezul a atacat pe cățărarea de categoria a 2-a plasată cu 13km înainte de final și a trecut linia de sosire primul, în ciuda eforturilor grupului urmăritor. Dario Cataldo (Astana) a terminat pe locul 2, urmat de Gaetan Bille (Wanty).

Nairo Quintana (Movistar) rămâne liderul cursei, cu un avans de 7s față de Alberto Contador (Tinkoff) și 17s în raport cu Richie Porte (BMC).

În cea de-a treia cursă desfășurată astăzi, Gazprom-RusVelo a continuat să își domine adversarii și începe să demonstreze că invitația primită în Turul Italiei nu a fost una oferită doar pe criterii politice sau financiare. Așadar, Sergey Firsanov a câștigat etapa a 2-a din Settimana Internazionale Coppi e Bartali, cu un avans de 15s față de Mauro Finetto (Unieuro Wilier) și 17s față de Gianni Moscon (Sky). Rusul preia șefia clasamentului general cu două etape înaintea finalului cursei din Italia, însă are un avantaj de doar 7s în raport cu Finetto.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.