Turul Flandrei, ediția centenară

Duminică, 3 aprilie, cicliștii vor cunoaște pentru prima dată, în adevăratul sens al cuvîntului furia pavatelor din Flandra. Noi vă propunem o incursiune din punct de vedere istoric pentru a înțelege prestigiul acestei frumoase curse. Istoria Turului Flandrei datează încă din anul 1913. Majoritatea competițiilor cicliste din acea vreme au luat naștere datorită publicațiilor, a ziarelor cunoscute atît în partea flamandă, cît mai ales în partea francofonă a Belgiei, un stat multicultural cu o largă deschidere în spațiul lingvistic.

Cursa a fost concepută pentru prima dată de Léon van den Haute, cel care scria pentru ziarul „Sportwereld”. Acest eveniment era considerat de către flamanzi o adevărată sărbătoare, cum la fel se întîmpla și cu Liege-Bastogne-Liege, competiție care era organizată pe tărîmul belgian, „vorbitor” de limbă franceză. Ediția inaugurală a plecat din Gent și a fost cîștigată de Paul Deman. Ediția de atunci măsura o distanță de aproximativ 330 de kilometri, iar acest cetățean avea să ajungă cu un grup format din șase indivizi, aceștia croindu-și propria aventură pe străzile neîngrijite din Mariakerke. Așadar, după 12 ore infernale de cursă, rutierul în vîrstă de 25 de ani se impunea într-o bătălie la sprint, semnînd prima filă din istoria „Ronde van Vlanderen”. Deși cursa a avut succes odată cu desfășurarea primelor ediții, organizatorii se luptau pentru a atrage cît mai mulți sponsori. E lesne de înțeles că pe atunci erai un fel de „Don Quijote”. Te luptai la nesfîrșit cu morile de vînt, pentru a avea suficientă vizibilitate. Iar aceasta se cîștiga pe parcurs prin aducerea unor nume consacrate în acest sport și prin modificarea traseului, ridicînd totodată barierele dificultății.

 Într-adevăr, Turul Flandrei a cîștigat acea vizibilitate, în 1930, poate ca rezultat în ceea ce privește scurtarea cursei la 264 km, iar prin 1933 au fost prezenți 164 de cicliști pe „grila de start”. 1960 a fost o ediție memorabilă care a cimentat Flandra pentru totdeauna în istoria ciclismului. Tom Simpson a devenit primul cîștigător britanic în 1961, urmat de un mare val de popularitate în 1962. Anul 1969 a marcat apariția unui nou curent, numit „Canibalism”. Belgianul Eddy Merckx s-a impus categoric în cursă, înregistrînd timpi colosali, 5′ 36″ în fața peninsularului Felice Gimondi și stabilind totodată un ecart care a devenit pe parcurs un etalon de neatins.

După cum spuneam cursa a suferit mai multe modificări din punctul de vedere al traseului, preponderent în anii ’70, devenind una complicată și poate chiar deloc facilă. Chiar dacă o parte din drumuri au fost asfaltate, organizatorii au avut grijă să mute finișul la Meerbeke, în 1973, aproape de tronsonul sau de porțiunea, Muur van Geraardsbergen, care de-a lungul vremii a devenit o parte legendară a cursei. În 1976 foarte mulți rutieri s-au temut de introducerea tronsonului Koppenberg, fiind un drum nemilos pe pavate care poate să atingă în unele zone pante maxime și de 22%. Acesta este locul în care a început „rivalitatea amară” dintre Roger de Vlaeminck și Freddy Maertens. Anii ’80 sunt caracterizați printr-un val al cicliștilor belgieni și olandezi. Cea mai cunoscută „eră” este aceea semnată de legendarul Johann Museeuw, cel care a acumulat trei victorii la general și opt finișuri pe podium. Datorită modului în care a controlat cursa, acest gentleman a fost supranumit „Leul Flandrei” – „o poreclă” meritată pe deplin pentru ce a însemnat acest om, în această disciplină.

În 2005 cursa flamandă a fost introdusă ca ediție inaugurală în calendarul UCI Pro Tour, fiind desemnată unul dintre cele cinci Monumente din ciclism – competiția care dă tonul acțiunii pe pavate ! În anii 2000, în ciclismul belgian a apărut o nouă stea, în persoana lui Tom Boonen, omul care a cîștigat două ediții consecutive (2005; 2006), respectiv pe cea din 2012. Marea supărare a venit în 2011 din partea comitetului de organizare, competiția fiind preluată de „Flandra Classics”, în timp ce finișul a fost mutat de la Oudenaarde, mult mai aproape de Koppenberg. Pe fani i-a nemulțumit profund scoaterea de pe traseu a tronsonului numit Muur-Kapelmuur. Un alt zeu al acestui infern flamand este elvețianul Fabian Cancellara care ne-a rămas pe retină prin frumoasele victorii din edițiile 2010, 2013, respectiv 2014. „Spartacus” a căpătat o notorietate absolută în această zonă a Belgiei, fiind numit la rîndul său „Leul Flandrei”, probabil cel mai talentat rutier al curselor clasice de la Johann Museeuw încoace.

„În dulcele stil clasic”, una dintre edițiile de pus în ramă este aceea din 1977 cînd la Antipozi se duelau Roger de Vlaeminck și Freddy Maertens. Freddy a spart pe tronsonul de pavate Koppenberg, care la acea vreme era nou introdus, în timp ce omologul său De Vlaeminck își crea drum necontenit. Un spectator i-a oferit o roată lui Maertens care a izbutit să-l prindă în vîrful ascensiunii pe De Vlaeminck, care de asemenea a spart. Plutonul „inexistent” era la ani lumină distanță față de acest duo. Dar cu toate acestea, cei doi au refuzat să colaboreze în avanposturi. Maertens a dus trena neîncetat cu 70 km rămași pînă la sosire și cu un De Vlaeminck lipit de roata lui, care mai apoi a fost ușor de bătut, de un relativ proaspăt De Vlaeminck la sprint. A fost singura victorie a lui Roger în această competiție.

În ceea ce privește traseul, „circuitul” este lung de 54 km, include șapte sectoare importante și începe la poalele lui Oude – Kwaremont. Kwaremont este o urcare importantă în Turul Flandrei, deoarece apare de trei ori pe parcursul traseului. Aceasta servește ca loc perfect pentru primele atacuri, deși nu este deosebit de abruptă, avînd panta medie de 2%. În cei 16 km ca lungime are doar 2.2 kilometri cu rampe de pînă la 12 % , panta maximă.

Paterberg apare de două ori la doar 3 km după Oude – Kwaremont  și reprezintă urcarea finală în cursă cu 13 kilometri rămași, înainte de linia de sosire. Cu toate că Paterberg este mai mică de 400 m, conține o pantă medie de sub 13 %, și are rampe de pînă la 21 %. Acesta este momentul critic pentru atleții de mare anvergură. Aici se poate decide categoric cursa ! Fabian Cancellara e un astfel de exemplu, care s-a folosit de acele porțiuni mai dificile pentru a reuși să-l devanseze pe slovacul Peter Sagan în 2013, înainte de a face o cursă solo pînă la final, izbutind un triumf de toată admirația. Să nu uităm dragi prieteni și de Koppenberg care este o ascensiune abruptă cu o pantă medie de aproximativ 11%, cea maxmă ajungînd pînă la 22%. Dar cu 44 de kilometri rămași e greu de crezut că se poate face o selecție atît de solidă, încît cursa „să ia sfîrșit.”

Turul Flandrei va comemora duminică ediția jubiliară cu numărul 100. Doar o singură modificare a fost făcută în zona de deal a Ardenilor flamanzi. Sectorul-plat de pavate Holleweg a fost tăiat de pe traseu și înlocuit cu drumul pietruit Jagerij (la km 131). Schimbarea a fost necesară pentru a nu schimba traiectoria iconicului Molenberg. Prin urmare, duminică vom avea parte de un adevărat regal ciclistic. Alexander Kristoff (Katusha), Tom Boonen (Etixx-Quick-Step), Fabian Cancellara (Trek-Segafredo), Peter Sagan (Tinkoff) și Greg Van Avermaet (BMC), cu toții nume unul și unul ! Cine va fi pentru încă o ediție regele Flandrei ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.