Câteva sute de cicliști vor pedala sâmbătă (9 Aprilie 2016) la Bucharest Bike Break, prima competiție de ciclism din zona Casei Poporului din 2016. Concursul va începe la ora 10.30 cu o primă cursă dedicată bicicletelor de stradă, iar cea de a doua cursă, care va lua startul în jurul prânzului, se adresează deținătorilor de biciclete de teren.
La cele două curse s-au înscris atât amatori, cât și profesioniști. Teodor Demetriad, fost sportiv de performanță și antrenor de fitness, este unul dintre campionii care va lua startul la Bucharest Bike Break. Lui i se alătură Estera Ana Maria și Leonard Barbu, care în 2015 au pedalat 10.000 de km, respectiv 15.000 km, și asta doar la antrenamentele oficiale. Estera a participat la 22 de curse în 2015, fiind declarată Queen of Road și Queen of Mountain. Cei trei vor concura la Bucharest Bike Break la categoria Elite, cea dedicată profesioniștilor. Bineînțeles, vor exista mai multe clase de concurs, diferențiate după mai multe criterii: profesioniști sau amatori fiind doar unul dintre ele.
Tot un campion, însă un campion al vieții sănătoase și al mișcării, el neavând în palmares competiții câștigate sau un renume în domeniu, este și cel mai în vârstă competitor la Bucharest Bike Break. Seniorul zilei de 9 aprilie are 68 de ani, iar ciclismul este doar un hobby.
Traseul este unul cu un grad mediu de dificultate. Startul se dă din alveola Parcului Izvor spre Bulevardul Națiunilor Unite, se merge pe strada Izvor, se trece prin Piața Arsenalului, se continuă pe Calea 13 Septembrie. Cicliștii se întorc în Piața Francofoniei pentru a se îndrepta pe același traseu către punctul de finish din Parcul Izvor. Competitorii vor primi câte un premiu pentru fiecare tură de traseu, motto-ul competiției fiind: “Mai mult efort, mai multe premii”.
În zona Casei Poporului vor exista restricții de circulație sâmbătă, 9 aprilie 2016, în intervalul orar 08:00-16:00.