tumblr_n4si5kAuxs1qzxpybo1_500

Ne mai despart câteva ore până la startul celei mai prestigioase competiții din sportul cu două roți. Paris-Roubaix a ajuns la ediția cu numărul 114, iar duminică pe 10 aprilie vom afla verdictul, și anume câștigătorul acestei curse, supranumită de asemenea, „Infernul Nordului.” Dar până atunci,  noi vă propunem o amplă analiză în care vom pune accent pe istoria cursei, edițiile memorabile și nu în ultimul rând actorii principali, de la care așteptăm artificiile. Ei sunt cei care deschid cortina, ne invită în acea aventură de nedescris. „Ciclismul este un atlas enciclopedic de cultură geografică”, cum foarte bine spunea reputatul scriitor Radu Paraschivescu, dar în momentul când ne teleportăm în acea lume, pe cât de frumos pare, pe atât de dificil este. La prima vedere un sport impracticabil! Unora li se pare de neimaginat ca un rutier să poată parcurge sute de kilometri, să mai îndure ploaia, vântul, noroiul și să mai fie zdruncinat și de pavate. Noi asta vom încerca, ca prin acest material să ne dăm seama cu toții de dificultatea acestei grandioase competiții.

Clasica Paris-Roubaix a luat naștere în anul 1896, fiind una dintre cele mai vechi competiții cicliste din lume. Dintr-o altă afirmație reiese faptul că Liege-Bastogne-Liege ar fi mai timpurie la origini în comparație cu „Infernul Nordului”. Orice eveniment de amploare cu o bogată istorie în timp și spațiu are de asemenea propriile necunoscute. Cursele care au precedat înființarea oficială a Clasicii Paris-Roubaix, se spune că ar fi fost Paris-Rouen sau Paris-Brest-Paris. Dacă am porni un punct de discuție nu l-am mai duce până la capăt, sunt relicve lungi care au înviat să spunem din cursele mai mici, în plutonul profesionist rămânând o singură întrecere pe pavate ca etalon, Paris-Roubaix.

Dacă ne vom teleporta cu un an în urmă, vom observa că 1895 a adus două tipuri de antreprenoriat în Roubaix, aici fiind vorba de construirea unui velodrom în micul oraș din Nordul Franței. Acesta avea să găzduiască deja o întâlnire de proporții cu una dintre stelele ciclismului american, Major Taylor. Pentru a crește popularitatea, americanul s-a gândit să înceapă o colaborare cu ziarul francez „Le Velo” care prevedea în speță solicitarea unor informații cu privire la înființarea unei curse care să înceapă de la Paris și să se termine pe noul velodrom din Roubaix. Zis și făcut, aici avea să se cantoneze puternica cursă de „warm-up”, Clasica Bordeaux-Paris, „liniștea dinaintea furtunii.” Directorul ziarului, Paul Rousseau a fost de acord cu acest parteneriat, dar principala problemă o reprezentau drumurile, configurarea traseului și așa mai departe. Trebuie să înțelegem, dragi prieteni că în acea vreme era infinit de greu să obții niște fonduri pentru a putea „pune în picioare” o cursă. Mai ales că pe organizatori îi puneau pe gânduri puțin și Sărbătoarea Paștelor de duminică. „Vom avea suficienți rutieri la linia de start?” „Ar prefera oamenii să vadă o cursă de ciclism sau să asculte o slujbă la Biserică?” Acestea au fost întrebările frecvente pe care și le puneau. Ciclismul era un sport aflat oarecum la începuturi. Nu toată lumea avea capacitatea să guste spectacolul unei curse, iar atunci organizatorii își puneau problema în fel și chip pentru a găsi o soluție optimă.

Se pare că data ar fi fost mutată! Această ediție inaugurală avea să fie capturată de un neamț, pe numele său Josef Fischer. În spatele său sosea Maurice Garin cel care urma să intre în cărțile de istorie ale ciclismului prin triumful din Turul Franței. Prima ediție a „Marii Bucle” s-a ținut în 1913 și avut un învingător francez. Acum trei ani, „Le Tour” a sărbătorit 100 de ani de la înființare, tot prin intermediul publicației „Le Velo”, alături de celălalt ziar-partener „L’Auto.” În 1896 drumurile erau deplorabile, nimeni nu mergea în inspecție ca să verifice starea pavatelor. În acea vreme, nu exista așa ceva. Noroiul, drumurile cu pavate în câmp deschis reprezentau o aventură strașnică ca în romanele lui Charles Dickens. După terminarea Primului Război Mondial, francezii și-au recuperat regiunea Nord Pas de Calais prin eforturi consistente. Economia franceză și-a revenit treptat, izbutind să-și recapete drumurile. În cele din urmă, drumurile s-au îmbunătățit ușor, ușor, iar directorul cursei împreună cu ceilalți comisari au constatat că sunt nevoiți să caute neapărat sectoare de pavate cu pietre pentru a menține spiritul cursei și pentru ca aceasta să mai poată dăinui.

Unii dintre noi mănâncă ciclismul pe pâine și cu siguranță își amintesc perioada de dominație a marilor rutieri Eddy Merckx, Francesco Moser și „Domnul Paris-Roubaix”, Roger De Vlaeminck din anii ’60-’70. Cei trei au promovat o asociație prin care drumurile să fie restaurate. Această asociație poartă denumirea: „Prietenii din Paris-Roubaix” și a fost fondată în 1983. De-a lungul vremii s-au făcut eforturi colosale pentru a menține în pole-position „Regina tuturor Clasicelor.” Asociația în sine nu stipulează doar îngrijirea anumitor sectoare, ci și pădurea nemiloasă Arenberg, Carrfour de l’Arbre și Mons-en-Pevele, care sunt incluse, de asemenea. Pentru a nu pedala atât de mult în istorie, vom lua ca punct de discuție ediția memorabilă din 2012, cea care l-a avut pe belgianul Tom Boonen în avanposturi. Dacă lui Roger De Vlaeminck i se spune „Domnul Paris-Roubaix” cu cele patru victorii în carieră, atunci Tom Boonen cu siguranță a devenit în acea zi a anului un urmaș demn al conaționalului său, originar din Eeklo (localitate situată în Estul Flandrei). În 2012 continua să ne bântuie acea rivalitate dintre Boonen și Cancellara. Sezonul acela nu i-a priit deloc elvețianului, după ce „Spartacus” a suferit o căzătură în Turul Flandrei, iar șansele lui au fost anulate în ceea ce privește bătălia la victorie pentru Paris-Roubaix.

Boonen rula atunci pentru Omega Pharma Quick-Step! Belgianul a scăpat norocos din infern alături de coechipierul său batav Niki Terpstra, înainte ca olandezul să fie lăsat în urmă de mai proaspătul belgian Tom Boonen care s-a impus cu fast pe velodromul din Roubaix, secondat de rutierul din Hexagon, Sebastian Turgot. Ediția cu numărul 114 a „Infernului” din Nordul Franței urmează un traseu în mare parte similar pe foaie cu cel utilizat în ultimii ani, dar cu o ușoară remaniere în ceea ce privește aducerea numărului total de 27 sectoare cu pavate, într-o cursă ce măsoară 257,5 km dintre care 52,8 km sunt destinați drumurilor cu piatră cubică. Un plus semnificativ este introducerea lui Harneau du Buat (Capelle Reusnes), sector care a fost folosit de trei ori înainte de sezonul 2012. Porțiunea vine în partea incipientă după 127 km și conține pante de până la 8%, prin urmare nu joacă un rol decisiv în economia cursei. Trouee d’Arenberg vine în schimb cu 95 km înainte de final și va reprezenta un moment crucial în Paris-Roubaix. Întotdeauna au existat rutieri care să iasă la atac pe tronsonul Arenberg, alții au încercat să evite accidentările, deoarece aici pot lua naștere cele mai urâte căzături datorită brutalității drumului. Mulți specialiști au declarat următorul aspect: „Paris-Roubaix nu se câștigă pe Arenberg, dar acolo se va face selecția grupului care va conține câștigătorul.”

Faimosul tronson Mons-en-Pevele alături de ultimul sector de cinci stele, Carrefour de L’Arbre, sunt sectoarele care dinamitează ultimii 17 km ai cursei. Acestea sunt sectoarele obișnuite din partea finală a competiției, înainte de a ne delecta cu finișul tradițional de pe velodromul Roubaix. Fabian Cancellara e omul care își dorește să-l egaleze pe omologul său, belgianul Tom Boonen. Va reuși oare „Spartacus” să ducă numărul de victorii la cifra patru? Fabian s-a mai impus aici în 2006, 2010, respectiv 2013. Un alt nume care ne-a impresionat cu o săptămână în urmă este purtătorul tricoului „arc-en-ciel”, Peter Sagan de la Tinkoff. Slovacul vine aici după ce și-a adjudecat primul Monument din carieră, Turul Flandrei. Ce ziceți de o dublă seculară semnată de Peter Sagan? Dorința de victorie a lui Peter e una cu adevărat uriașă după toate locurile doi, care la urma urmelor vor trebui răzbunate cândva. Un moment prielnic ar putea fi chiar duminica aceasta. Binomul sută la sută britanic al celor de la Sky compus din Luke Rowe și Ian Stannard speră la un rezultat mai bun, oare cam cât de bun? Un top trei? La prima vedere pare imposibil. Să nu-i uităm pe Sep Vanmarcke, respectiv Alexander Kristoff, oameni care vor avea un cuvânt important de spus în bătălia de la Antipozi.

Să-i dăm startul acțiunii pe pavate!

 

 

 

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.