Amstel-Gold-Race-2013

„Sezonul” clasicelor pe pavate a fost încheiat într-un mod spectaculos de australianul Mathew Hayman (Orica GreenEdge) care s-a impus în cea mai crâncenă cursă de o zi, Paris-Roubaix. Acum e timpul Ardenilor să iasă la orizont! Puncheurii și oamenii explozivi vor avea un cuvânt important de spus începând cu ziua de duminică, 17 aprilie, acolo unde vor lua parte la întrecerea batavă, Amstel Gold Race, ajunsă deja la ediția cu numărul 51. Această cursă va avea loc în regiunea Limburg din Olanda.

Prima clasică din Ardeni care din punct de vedere administrativ nu aparține regiunii Ardennes măsoară o distanță de 258 kilometri și va lua startul din localitatea Maastricht, urmând ca finișul să fie programat la Berg en Terblijt, la marginea comunei Valkenburg. Pe traseu sunt presărate 34 de ascensiuni scurte și abrupte, principala urcare fiind Cauberg care este traversată de patru ori, ultimii 1,8 km fiind probabil cei mai tensionați din acest punct de vedere până la trecerea liniei de sosire. Printre favoriți îi avem pe belgianul Phillipe Gilbert (BMC), de trei ori învingător al competiției batave, ținând cont de faptul că a făcut senzație și la Campionatele Mondiale din 2012 care au propus un finiș savuros pe Cauberg. Îl menționăm și pe rutierul celor de la Sky care e obligat să-și apere trofeul cucerit anul trecut. E vorba de polonezul Michal Kwiatkowski (fostul campion mondial), cel care a început sezonul de clasice excelent în urma unui triumf în E3 Harelbecke după ce a trecut ca un glonț pe lângă tricoul „arc-en-ciel” Peter Sagan (Tinkoff). Astfel, Kwiatkowski a devenit primul rutier polonez în istorie care se impune într-o cursă desfășurată pe pavate. Polonezul este capabil să câștige atât pe urcarea finală cât și dintr-un grup restrâns la sprint. Și de asemenea să nu uităm binomul irezistibil al Oricăi GreenEdge compus din Simon Gerrans și Michael Matthews, oameni foarte periculoși cu compresie în gambe, care nu trebuie lăsați să scape în frunte.

Traseul

După cum aminteam dragi prieteni, traseul cuprinde 258 kilometri și include 34 de ascensiuni clasificate asemănător cu celelalte clasice din Ardeni, Fleche Wallonne sau Liege-Bastogne-Liege. Cicliștii vor porni de dimineață din localitatea Maastricht și se vor deplasa înspre Nord unde vor ajunge în periferiile localității Geelen pentru primele trei ascensiuni ale zilei. Mai apoi rutierii se vor întoarce către Est până la Voerendaal pentru a bifa cea de-a patra urcare, apoi spre vest pentru prima cățărare de la Sibbergrubbe. Apropiindu-se de Valkenburg, pe rutieri îi va aștepta ascensiunea de pe Cauberg care va trebui sătrăbătută de patru ori. Există trei circuite. În primul circuit cicliștii vor fi nevoiți să facă o buclă lungă la sud de Valkenburg. Acest prim circuit include prima urcare Geulhemmerberg plus alte cincisprezece cățărări mai mici, un fel de „montaigne-rousse.”  Printre acestea se numără Loorberg și Gulpenerberg pentru prima „defilare” și Sibbergrubbe alături de Cauberg pentru a doua trecere. Cea de-a doua trecere pe Cauberg vine cu 165 kilometri strânși în picioare de cicliști. Astfel până la linia de sosire mai sunt 93 de km.

Al doilea circuit va purta din nou plutonul spre sud prin orașul Gulpen. Acest circuit are în meniu pentru prima dată ascensiunea Bemelerberg, respectiv celelalte trei urcări Geulhemmerberg, Loorberg și Gulpenerberg pentru a doua oară și mai apoi Cauberg, cățărare care va fi traversată a treia oară. După cea de-a treia trecere a monumentalei ascensiuni Cauberg mai sunt încă 21 de kilometri până la final, desfășurați în jurul unui mic circuit în apropiere de Valkenburg. Circuitul are în program a treia urcare pe Sibbergrubbe, apoi a doua urcare pe Bemelerberg și în cele din urmă cea de-a patra urcare pe Cauberg. După această nebunie mai sunt 1,8 km, presărați cu drumuri relativ plate până la linia de sosire, în Berg en Terblijt.

Philippe Gilbert attacks in the 2014 Amstel Gold Race
Atacul semnat de Philipe Gilbert în ediția 2014 din Amstel

Ca și în edițiile precedente Cauberg va juca un rol decisiv în cursă. Primele două treceri par să fie ceva mai domoale și mai liniștite din acest punct de vedere, dar ultimele două treceri vor juca un rol capital în economia cursei. Doar cei mai puternici vor putea supraviețui, picioarele vor reprezenta cheia esențială. Cauberg are o pantă medie de 6,5%, în timp ce panta maximă poate să ajungă lejer și până la 12,8%.

„Dificultatea constă în traversarea de mai multe ori a aceleiași ascensiuni. De la o trecere la alta, Cauberg îți taie răsuflarea, o urcare care poate să te anihileze ușor dacă nu știi cum să-ți dozezi efortul”, au declarat experții publicației Cyclingnews.com.

Noi vă propunem o listă cu alți rutieri care s-ar putea remarca duminică. Primul dintre ei ar putea fi francezul Julian Alaphilippe (Etixx-QuickStep), cel care a fost revelația sezonului trecut în Ardeni. Rutierul în vârstă de 22 de ani la acea vreme sosea al șaptelea în Amstel și obținea dintr-un foc cele două locuri II în Fleche Wallonne și Liege-Bastogne-Liege. Noul început de sezon nu îi dădea mari speranțe, dar tânărul francez a izbutit să facă o figură frumoasă în Brabantse Pijl, o revenire în forță și cu siguranță va fi unul dintre oamenii de urmărit duminica aceasta. La fel de talentat este și colegul său originar din Republica Cehă, Peter Vakoc. La doar 23 de ani cehul a câștigat „Săgeata brabanteză” cu un atac dat pe ultima cățărare după ce a fost purtat cu grijă de camaradul său Alaphilippe, iar acum cehul a acumulat trei victorii în acest sezon plus alte curse frumoase în care s-a făcut remarcat. Cu Vakoc și Alaphilippe va reuși Etixx să se impună după ce Tom Boonen a pierdut dramatic „Infernul Nordului” ?

Un alt rutier din Hexagon, de această dată, Tony Gallopin (Lotto-Soudal), după o mulțime de clasări în Top 10 i-a sosit vremea francezului să le pună bețe-n roate celorlalți favoriți. Tony a impresionat la rândul său în Brabantse Pijl, terminând cursa pe ultima treaptă a podiumului. De asemenea, Wilco Kelderman (LottoNL – Jumbo) a început sezonul într-o formă bună și ar putea fi prezent în avanposturi. Ar fi mare păcat să-l omitem pe Edvald Boasson Hagen ! Norvegianul a făcut o cursă splendidă în Paris-Roubaix, chiar săptămâna trecută. Ciclistul lui Dimension Data a venit pe poziția a cincea. Cea mai bună performanță a sa în Amstel e un loc 39. Hagen are calități de puncheur, iar dacă va ajunge norocos la final, sprintul său puternic îl recomandă din plin.

Ardenii se văd în zare ! Să dăm tonul acțiunii pe Cauberg !

20154935_263629_670

 


 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.