Eduard Grosu

România va avea pentru al doilea an consecutiv un reprezentant în Turul Italiei! Nippo-Vini Fantini a anunțat astăzi care sunt cei 9 cicliști pe care se va baza în primul mare tur al sezonului, iar Eduard Grosu se află printre aceștia. Alături de ciclistul nostru, echipa italiană îi va mai avea la startul de la Apeldoorn pe Damiano Cunego, Grega Bole, Giacomo Berlato, Genki Yamamoto, Iuri Filosi, Riccardo Stacchiotti, Alessandro Bisolti și Gianfranco Zilioli.

Eduard Grosu participă în aceste zile în Turul Turciei, cursă în care s-a făcut remarcat printr-o evadare în etapa a doua, dar și prin ajutorul acordat coechipierului său, Daniele Colli, la sprinturi. Chiar dacă a muncit pentru echipă, ciclistul din Zărnești a reușit în etapa de astăzi și o clasare bună la final, trecând linia de sosire al 13-lea, în timp ce Colli a fost al 5-lea. Lăsarea acestuia din urmă în afara echipei pentru Giro pare surprinzătoare după trei sosiri în primii 5 în Turul Turciei, însă acest lucru îi poate netezi drumul lui Grosu spre statutul de principal sprinter al echipei în Corsa Rosa.

La fel ca anul trecut, Grosu a revenit în Turul Turciei după câteva probleme medicale ce i-au pus sub semnul întrebării participarea în Giro, însă, din fericire, acestea au fost rezolvate, iar ciclistul aflat la al 3-lea sezon sub culorile celor de la Nippo-Vini Fantini va avea ocazia să se dueleze cu unii dintre cei mai buni sprinteri din lume, și îi menționăm aici doar pe Marcel Kittel, Arnaud Demare, Caleb Ewan și Andre Greipel.

Androni Giocattoli – Sidermec, echipa lui Serghei Țvetcov, nu a primit invitație în acest an de la organizatorii Turului Italiei.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.