MTB vs cursiera

Dacă ești nou în lumea bicicletelor și confuz printre atâtea oferte și tipuri de biciclete, îți oferim un ghid care te-ar putea ajuta să iei decizia potrivită în ceea ce privește tipul de bicicletă ce ți se potrivește.

Bicicleta de șosea

Cursierele, așa cum mai sunt ele cunoscute printre cicliști, au avantajul greutății mai reduse față de celelalte tipuri de biciclete. De asemenea, ele sunt mai rapide și mai elegante, fiind preferate în special de cei care vor să parcurgă distanțe mai mari în plimbările lor.

Canyon Aeroad CF - Joaquin Rodriguez 01

O bicicletă de șosea are jante și cauciuri înguste ce ajută la dezvoltarea unei viteze superioare față de un MTB, însă, totodată, acestea pot reprezenta și o vulnerabilitate atunci când drumul este ud sau cu multe denivelări și gropi. În plus, o cursieră este, în general, mai scumpă și poate atrage atenția hoților mult mai ușor.

Nu trebuie uitat și faptul că ciclismul de șosea este cea mai populară ramură a acestui sport, iar cursiera este cea de care vei avea nevoie dacă visezi să ajungi în Turul Franței.

Avantaje: greutatea redusă, viteza, eficiența

Dezavantaje: fragilitatea în anumite condiții, frecvența mai mare a penelor

Bicicleta de munte (MTB)

Geometria mai relaxată, cadrele solide și faptul că poți rula pe orice de tip de traseu cu ele, au făcut din MTB-uri în ultimii ani o alegere foarte populară printre cei care folosesc bicicleta într-un scop recreațional în principal. De asemenea, majoritatea MTB-urilor sunt echipate cu frâne pe disc, un sistem care încă nu a fost adoptat cu succes și în ciclismul de șosea.

Santa Cruz Highball 27.5

În schimb, jantele și anvelopele late atât de utile pe traseele de off-road reprezintă un handicap clar față de o cursieră atunci când pedalezi pe asfalt. Dacă vrei să pedalezi mai mult pe șosea, cea mai eficientă soluție ar fi achiziționarea unui set de cauciucuri slick.

Avantaje: versatilitatea, poziția mai comodă, frânele

Dezavantaje: greutatea, viteza pe șosea

Fixie

Bicicletele cu o singură viteză sunt derivate ale bicicletelor de velodrom, iar la un fixie adevărat trebuie să pedalezi încontinuu atât timp cât vrei să înaintezi. Acest gen de bicicletă nu este tipul ideal pentru un începător deoarece manevrarea unui fixie este mai dificilă și necesită un pic de experiență, însă în mâinile unui ciclist iscusit aceasta poate deveni cel mai bun mijloc de deplasare prin oraș. Trebuie menționat și faptul că o bună parte dintre aceste biciclete nu au frâne.

Fixie

Avantaje: greutatea redusă, ușor de întreținut, viteza

Dezavantaje: greu de controlat de către un biciclist fără experiență

Bicicleta pliabilă

Aceste biciclete sunt potrivite pentru distanțele mai mici și sunt foarte populare printre cei care locuiesc în marile orașe și nu au la dispoziție foarte mult spațiu pentru depozitare. Cele mai compacte încap chiar și sub birou, putând fi transportate cu ușurință în autobuz sau tren. Sigur, nu vei putea pedala cu o viteză foarte mare, însă cele mai bune biciclete pliabile pot fi destul de rapide.

bicicleta pliabila

Avantaje: ocupă puțin spațiu

Dezavantaje: mai înceată decât o bicicletă clasică

Bicicleta electrică

Cu suportul unui motor de 250W, bicicletele electrice sunt opțiunea cea mai bună pentru cei care își doresc să folosească un mijloc de transport mai ecologic, dar care nu vor să ajungă la serviciu plini de sudoare. Majoritatea bicicletelor electrice au o geometrie mai relaxată , însă prezintă și două inconveniente majore: greutatea și prețul.

bicicleta electrica

Avantaje: confortul

Dezavantaje: greutatea, prețul, viața bateriei

Alte tipuri de biciclete ce merită menționate: 

Bicicleta de oraș: avantaje – foarte rezistentă, elegantă; dezavantaje – greutatea, viteza redusă

Bicicleta pentru Trekking: avantaje – rezistente, suportă multe bagaje; dezavantaje – nu este neapărat o bicicletă înceată, dar nici rapidă precum o cursieră

Bicicleta hibrid: avantaje – rapidă, versatilă, comodă; dezavantaje: mai fragilă decât un MTB

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.