Marius Petrache s-a impus în proba de fond a Campionatelor Naționale de Șosea, disputate în acest weekend la Deva. Ciclistul legimitat la clubul Steaua București i-a învins pe Daniel Crista (Intersport) și pe fostul deținător al titlului, Serghei Țvetcov (Androni – Sidermec).

Petrache a plecat ca din pușcă încă de la start și nu a mai fost prins până la final. Eduard Grosu (Nippo – Vini Fantini) a ratat podimul, încheind cursa pe poziția a patra, la peste 5 minute de noul campion național.

Ana Covrig (Inpa-Bianchi) și-a păstrat titlul național și în proba de fond rezervată elitei feminine, câștigând categoric competiția, cu un avans de aproape 25 minute față de ocupanta locului secund, Marike Tache (Speed-Way). Monica Cojocaru (CS Mureșul) a completat podiumul.

13438886_1307572909272261_7102382358416322336_n

La juniori, Mihai Băbăiță (Nantes Atlantique) a fost cel care a triumfat, fiind urmat de Atilla Malnasi (Dinamo-BikeXpert) și Gerhard Dumitrescu (Conpet Ploiești).
13501914_1108365569202540_941384950143432999_n

Emil Dima (Intersport) este noul campion la categoria U23, Alberto Hamza (Giorgione Alesio) la cadeți, iar Andreea Ionescu (Olimpia) la cadete.

Rezultatele complete pot fi accesate aici.

3 COMMENTS

  1. Am citit articolul d-voastra si am o intrebare de ce nu se scrie nimic despre cadeti la proba fond chiar nu ati avut nici o informatie ?

  2. De ce nu spuneti si ultimul titlu de vice campion mondial de fixe??? De pe 19 iun din Berlin??
    N-ati auzit de acest campionat? Sau nu comentati locurile doi la mondiale ? A! n-ati stiut ! Este vorba de acelasi Marius Petrache…

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.