Proaspătul vicecampion național la șosea, Daniel Crista (Tușnad), a încheiat prima etapă din Turul Ungariei pe locul 7, la 55s de învingătorul rundei, Mihkel Raim (Cycling Academy), ciclist ce a câștigat în weekend titlul de campion național al Estoniei.

Prima etapă în linie a cursei cotate 2.2 în calendarul UCI a fost una destul de scurtă (133km), ceea ce a permis și o viteză medie ridicată pe traseul presărat cu câteva dealuri, Raim trecând linia de sosire după mai puțin de 3 ore. Estonul a fost urmat Oleksandr Polivoda (Kolss) și Adrian Gjolberg (FixIT.no). Josep Miralles, un spaniol legitimat tot la Tușnad, a venit și el în primii 20.

Daniel Crista se află pe locul 7 în clasamentul general și arată în continuare că se află într-o formă din ce în ce mai bună, ceea nu poate decât să ne bucure în pespectiva Turului Sibiului, ce va începe miercurea viitoare.

Turul Ungariei continuă mâine cu etapa a 2-a, din nou pe un traseu valonat, cu un start și un final pe malul Lacului Balaton.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.