Bicicleta Eddy Merckx folosită de Steve Bauer în Paris-Roubaix 1993

Rigorile unei clasice precum Paris-Roubaix obligă cicliștii să folosească biciclete și echipamente diferite față de orice altă cursă de șosea, însă Steve Bauer a exagerat puțin la ediția din 1993 a ”Infernului Nordului”, pedalând pe o bicicletă modificată radical pentru a absorbi cât mai bine trepidațiile produse de pavate.

Eddy Merckx bicicleta

Cu un seat tube înclinat la 60°, un wheelbase (distanţa dintre butuci) de 109cm și o furcă cu suspensie Rock Shox, bicicleta se transformase într-un model foarte confortabil pe porțiunile de piatră cubică, însă din păcate pentru ciclistul canadian, mai mult de trei sferturi din drumurile pe care se rula în Paris-Roubaix erau asfaltate, iar avangardista bicicletă nu i-a adus acestuia decât un loc 21.

Roțile Spinergy Rev-X

Anii ’90 au reprezentat o perioadă plină de căutări și rateuri în industria producătoare de biciclete, o epocă propice pentru o apariție stranie precum setul de roți Spinergy Rev-X. Cele 8 lame din carbon ce înlocuiau spițele îndeplineau cu siguranță criteriul aerodinamic, însă aveau două dezavantaje majore.

Spinergy Rev-x

În primul rând, în ciuda calităților aero, roțile erau prea flexibile și grele. Un inconvenient mai mare era constituit de pericolul pe care îl reprezentau pentru cicliști și spectatori, nu doar prin fragilitatea spițelor din carbon, dar mai ales prin marginile lor ascuțite ce erau o rețetă sigură pentru dezastru. De altfel, acest set de roți a fost interzis de UCI, după ce un iepure a fost omorât într-o cursă de ciclocros, iar Paolo Bettini s-a tăiat la mână după o căzătură.

Angrenajul Shimano Biopace

Foile ovale s-au bucurat de o creștere semnificativă a popularității în ultimii ani printre cicliști, Bradley Wiggins și Chris Froome fiind doi dintre promotorii acestui tip de plăci. Însă, cu toate acestea, încă există dezbateri în care este pusă la îndoială eficiența unor produse precum Q-Rings sau Osymetric.

Biopace

Un model care nu s-a impus pe piață este angrenajul Biopace, produs de Shimano între 1983 și 1993. Acesta avea un design similar celor de astăzi, dar foile se roteau la un unghi diferit. Practic, intervalul petrecut în momentul mort al rotației s-a mărit în loc să dispară, iar timpul necesar transmiterii puterii a crescut și el.

Barele Cinelli Spinaci

La o primă vedere, extensiile Cinelli Spinaci nu par a fi cu nimic ieșite din comun. Instalate în mod corect, acestea erau o variantă mai confortabilă a barelor de contratimp, concepute pentru a oferi rutierilor o poziție mai aerodinamică pe parcursul multelor ore petrecute de aceștia în șa.

Cinelli Spinaci #2

Ce a făcut aceste bare ineficiente, dar și periculoase, a fost modul în care acestea erau instalate pe bicicletele cicliștilor. În perioada în care acestea au fost permise în pluton, mulți rutieri le montau fie prea jos, ceea ce ducea la o scăderea a puterii dezvoltate, fie prea sus, o poziție prin care se pierdeau avantajele aerodinamice. În plus, accesul mai greoi la manetele frânelor reprezenta un pericol major într-un pluton de 200 de cicliști, de aceea UCI a interzis Cinelli Spinaci în 1997.

Grupul wireless Mavic Mektronic

Chiar dacă noul grup eTap de la SRAM este prezentat ca fiind primul sistem wireless, adevărul este altul. În 1999, un groupset asemănător a fost propus de către francezii de la Mavic, care sperau că vor revoluționa industria cu Mektronic.

Chiar dacă sistemul era unul inovator pentru acea vreme, au existat mai multe motive din cauza cărora acesta nu și-a atins potențialul. În primul rând, doar deraiorul de pe spate era wireless, în timp ce foile erau schimbate tot pe cale mecanică. De asemenea, aspectul schimbătoarelor era unul inestetic, iar schimbarea vitezelor era lentă. În plus, din cauza faptului că sistemul funcționa cu ajutorul undelor radio, acesta putea fi perturbat în momentul în care treceai prin apropierea unei antene mai puternice.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.