Așa cum v-am promis, site-ul Ciclism.ro vă aduce în casele dumneavoastră continuarea top-ului cu cei mai versatili cicliști din lumea sportului cu două roți. Am ajuns la partea a II-a în care vom face cunoștință cu următorii 10 cavaleri ai acestei discipline.

49. Gilberto Simoni (născut pe 25 august 1971 – în prezent: 44 de ani)

simoni_g3

Invitat deseori la Rai TV să comenteze cursele cicliste, Gilberto Simoni a câștigat două Mari Tururi, fiind un specialist al etapelor montane, în special acasă la el, în Corsa Rosa. Simoni nu a fost înzestrat cu un talent nativ pe ascensiuni precum rivalul său, „Il Piratta” Marco Pantani, cursiera sa nu avea parcă aceeași pendulare și mișcare deliberată, însă Simoni a fost mereu un om de podium, care țintea la acest obiectiv, încă din startul unui eveniment grandios.

Peninsularul originar din Palù di Giovo s-a impus în competiția sa de casă în 2001, când a surclasat două nume mai puțin cunoscute pe atunci, Abraham Olano și Unai Osa din Spania. În ediția Corsei Rosa din 2003, concurența a fost ceva mai încinsă în avanposturi, prin prisma celor doi cetățeni Stefano Garzelli, respectiv ucraineanul Yaroslav Popovych, despre care se zvonea la un moment dat în presă ca va fi „noul Armstrong”. Cu toate acestea, Simoni „s-a încăpățânat” și a realizat dubla în Giro.

Simoni a încheiat de patru ori pe ultima treaptă a podiumului în Giro, lucru pe care vi l-am spus la început, italianul a fost un om croit pentru podium, cele două victorii ale sale venind pe fondul conjuncturii mai mult. Asta nu înseamnă că îi dimunăm din calitățile sale atletice, absolut deloc. Ba mai mult, alpinistul italian și-a arătat priceperea și în cursele de o zi, adjudecându-și în 2000, respectiv 2005 – Giro dell’Emilia.

În 2010 acesta se va retrage din ciclismul de primă mână, și chiar înainte de ultima etapă din Giro, afirma: „Nu vreau să mă gândesc la viitorul meu încă”, a spus el. „Nu va mai fi nevoie să grăbesc lucrurile. Nu am nevoie să intru din nou într-o cursă contra-cronometru. Pot să iau lucrurile treptat, pas cu pas, și să mă bucur de restul vieții mele.” În ultimul său sezon competițional, Simoni a rulat pentru gruparea  Lampre–Farnese Vini, de-a lungul carierei sale figurând și cu alte formații precum Saunier Duval–Prodir (2006-2007) sau Saeco (2002-2004).

48. Ivan Basso (născut pe 26 noiembrie 1977 – în prezent: 38 de ani)

bettiniphoto_0033346_1_full

Un motor diesel care după ce se încălzea pe urcare și ajungea la turație maximă, îi măcina pe adversarii săi direcți! Același cetățean din imagine avea o purtare onorabilă și la proba contra-cronometru. Acesta era italianul Ivan Basso în vremurile sale de glorie! Originar din Provincia Varese, Basso a cucerit de două ori Turul Italiei, în 2006 și 2010, perioadă în care a evoluat pentru echipe precum Team CSC, Discovery Channel sau Liquigas. În perioada sa incipientă, pe când rula la formația Fassa Bortolo a câștigat tricoul alb de cel mai tânăr rutier în ediția Le Tour 2002. Ca mulți de altfel, Basso nu a fost un „înger pe pământ”, fiind sedus de licorile populare acelei vremi.

La data de 30 iunie 2006, conducerea Turului Franței a anunțat în cadrul unei conferințe de presă, că un număr de cicliști, printre care și Ivan Basso, nu ar avea voie să participe în Turul Franței, din cauza unor zvonuri de dopaj cu transfuzii sangvine, care au rezultat din ancheta „Operación Puerto” în Spania. Potrivit anchetei, Basso ar fi fost bănuit cu dopaj pe cale sangvină, la acest episod contribuind și Dr. Eufemiano Fuentes într-o clinică spaniolă. Nu existau acuzații formale, dar în urma unui acord între managerii tuturor echipelor ProTour, orice rutier sub suspiciune de dopaj nu ar fi putut să participe la celelalte competiții din World Tour. Această prevedere a forțat echipa CSC ca să-l elimine pe Basso din cadrul grupului, înaintea marelui start din Le Tour. 

Speculațiile din presa italiană au sugerat că ar trebui să nu fie interzisă participarea lui Basso în Tour și că acesta se va alătura echipei Discovery Channel. Echipa CSC a descris aceste speculații ca fiind doar niște zvonuri. Ulterior, managerul CSC, Bjarne Riis a fost solicitat de jurnaliști, declarând că era puțin probabil ca Basso să poată reveni la CSC, fără a dovedi că n-a avut nici un contact cu Dr. Fuentes, având în vedere că și în contractul său era precizat că el nu ar putea primi nicio asistență medicală din afară. Riis a admis că ar putea fi imposibil ca Basso să dovedească adevărul, dincolo de orice îndoială. Au apărut și alte zvonuri cu privire la mutarea lui Basso la Milram sau Barloworld (grupări care nu erau de ProTour).

La 9 noiembrie 2006, Ivan Basso a anunțat că se va alipi fostei echipe a lui Lance Armstrong, Discovery Channel. Anunțul a fost făcut în Austin, Texas, și s-a alăturat echipei la 3 decembrie 2006, pentru primul cantonament neoficial. Rulând în compania lui Levi Lepheimer în Turul Californiei, dar și în „cursa celor două mări”, Tirreno-Adriatico, italianul va suporta o căzătură destul de incomodă. La data de 24 aprilie 2007, Basso a fost suspendat de către Discovery Channel, atunci când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a redeschis cazul său. La 30 aprilie 2007, echipa Discovery Channel a anunțat că Basso va fi eliberat de sub contract. Basso a cerut să părăsească echipa invocând „motive personale legate de redeschiderea anchetei de către Comitetul Național Olimpic Italian (CONI)”. Italianul s-a întâlnit cu directorul general al echipei Discovery Channel, Bill Stapleton, și Johan Bruyneel, directorul echipei, iar cei doi au fost de acord să-i permită lui Basso să părăsească echipa.

După ce a recunoscut în fața Comitetului Olimpic Național Italian că s-a dopat, acesta a servit suspendarea, începând cu 15 iunie 2007, valabilă până în 25 octombrie 2008. Parcă la finele acestui amalgam, când Basso trebuia sa revină pe scena ciclismului de primă mână nu a mai fost același atlet, cu excepția Turului Italiei 2010, câștigat într-o manieră superbă la Liquigas în fața cavalerilor David Arroyo (Spania) și Vincenzo Nibali (Italia). Spre apusul carierei va merge la Tinkoff, echipa miliardarului rus, Oleg Tinkov, unde îl va ajuta pe Alberto Contador, dar în luna iulie 2015, Basso a fost diagnosticat cu cancer la testicul și imediat s-a retras din Turul Franței, fiind nevoit să caute tratament în Italia. Basso a primit sprijin de la un număr important de oameni, inclusiv Lance Armstrong.

Peninsularul a făcut și un anunț public mass-media: „Am vești proaste pentru voi”, a spus Basso. „În etapa a 5-a, am avut un accident foarte mic, dar un accident în care mi-am lovit testiculul de șa și pentru câteva zile, am simțit o durere mică. Ieri am vorbit cu doctorul din Turul Franței și ne-am decis să mergem pentru a face o analiză amănunțită la spital, și radiografia mi-a dat o veste nefericită. Am un cancer mic la testiculul stâng. ” În septembrie 2015, Tinkoff a confirmat că Basso a revenit complet după ce a suferit o intervenție chirurgicală la Milano și că el va fi capabil să concureze din nou. Cu toate acestea, luna următoare, după ce Basso a purtat mai multe convorbiri cu echipa, a anunțat că se va retrage din plutonul profesionist, ocupând funcția de director sportiv în cadrul acestei grupări.

47. Maurice Garin (3 martie 1871 – 18 februarie 1957)

Undated file photo shows French Maurice Garin (C) posing with an unidentified man. Italian born Garin twice won the Paris-Roubaix race (1897-98) before winning the first edition of the Tour de France in 1903. Garin died, age 85, in Lens, northern France, 19 February 1957.AFP PHOTO/FILES

O alegere care v-ar putea stârni următoarea reacție: „De ce Maurice Garin pe locul 47?” Rutierul din Hexagon e uitat prea ușor în istorie. Poate pentru mulți faptul că a fost primul câștigător al „Marii Bucle” în 1903 nu reprezintă mare lucru, deoarece după el au urmat granzii care l-au cam acoperit, să spunem, acesta aflându-se într-o ușoară umbră. Cel mai mare eveniment ciclist al planetei a luat naștere prin intermediul celor două publicații de marcă, L’Auto și Le Velo. Dar Maurice Garin e deschizătorul unei instituții complicate, primul patron al Turului Franței. Pentru cei care nu știu sau n-au auzit, Garin nu are în palmares doar Le Tour, ci și două ediții ale clasicii infernale, Paris-Roubaix (1897, respectiv 1898). Și ar fi păcat să nu amintim că s-a impus și în clasica Paris-Brest-Paris din 1901, precum și în cursa care avea să-și schimbe numele un an mai târziu, Bourdeaux-Paris (1902).

Maurice-François Garin s-a născut în localitatea Arvier, la granița dintre Italia și Franța. La vârsta de 85 de ani acesta s-a stins din viață la Lens (Haute-Savoie). Un jurnalist spaniol îl descria ca fiind un bătrânel ușor confuz și derutat, în ultimii săi anișori de viață. În toată cariera sa a evoluat pentru o singură grupare, La Française. Scund de înălțime, dar foarte vivace și profitor, Garin a fost poreclit de presa franceză, „micul hornar”. În 1933 arena de fotbal „Stade Vélodrome Maurice Garin” a fost construită în Lens și numită totodată în onoarea sa. Cireașa de pe tort a venit în 1938, când Garin a primit medalia de aur la disciplina „Educație Fizică” din partea Ministrului de Sport din Franța, Leo Lagrange. La începutul anilor 2000, o stradă din Maubege a fost numită în cinstea sa, chiar în 2003, la aniversarea celor 100 de ani, de când s-a impus în Turul Franței. Un an mai târziu, Asociația „Les Amis de Paris–Roubaix” va pune o piatră de pavaj pe mormântul său, această piatră fiind socotită un trofeu tradițional pentru câștigătorii cursei „Infernul Nordului”. În orașul său natal din Italia, Arvier, se află de asemenea un monument ridicat în cinstea sa.

46. Hugo Koblet  (21 martie 1925 – 6 noiembrie 1964)

Koblet_h7

Cu o alură de „macho man”, elvețianul Hugo Koblet a fost primul cetățean „non-italian” care a câștigat Turul Italiei. Același Koblet a fost al doilea ciclist originar din „Țara Cantoanelor” care și-a trecut în CV, Marea Buclă. După terminarea celei de a doua conflagrații mondiale, Koblet a făcut parte din una dintre cele mai titrate perioade ale ciclismului. Alături de celălalt conațional al său, Ferdi Kubler, Elveția se mândrea cu doi atleți de o valoare incomensurabilă. La fel cum s-a întâmplat și cu reprezentanții celorlalte state puternice: Italia cu tro-ul său de poveste compus din Fausto Coppi, Gino Bartali sau Florenzo Magni, Franța cu Louison Bobet sau Raphael Geminiani, și nu în ultimul rând Belgia cu duo-ul format din Rik Van Steenbergen și Stan Ockers. Ce mai putem spune? A fost o perioadă de aur a ciclismului precum o livadă plină de pomi fructiferi, fiecare „pom” cu fructele sale gustoase și aromate, „an Golden Era”, cum ar spune englezii.

Koblet e cunoscut pentru caracterul său pliabil, un bărbat șarmant care aborda cursiera cu o eleganță ieșită din comun. În tușe bine conturate, bicicleta sa era parcă o extensie a corpului său, pendularea netedă a picioarelor îi conferea un statut de felină cu mișcări silențioase și precise. După cum aminteam și în propozițiile incipiente, Hugo Koblet a intrat în istorie ca fiind al doilea rutier câștigător de Tur al Franței, după Ferdi Kubler în 1950. Tot în același sezon, elvețianul le va strica socotelile italienilor, Gino Bartali și Alfredo Martini, câștigând Giro la mare artă. Va duce cu el acasă și tricoul de cel mai bun alpinist.

În 1953 Koblet nu a mai izbutit să țină piept lui „Il Grande Fausto”, și a fost nevoit să se consoleze cu treapta a doua a podiumului în Turul Italiei. În ’54 elvețianul parcă lipsit de strălucire și de tinerețe va repeta această performanță, învingătorul acelei ediții din Giro ieșind Carlo Clerici, un conațional de al său. În plus de asta, Koblet a mai câștigat și Campionatele din Zurich, pe plan intern, în 1952, respectiv 1954.

Întotdeauna, înainte de a se întâlni cu jurnaliștii și cu fotografii, Koblet purta în buzunarul de la tricou o sticluță de colonie, pentru a-și aranja părul. Îi plăcea mereu ca în timpul curselor să fie curat, un domn al sportului cu pedale care are o anumită prestanță. Tot la el obișnuia să poarte un burete îmbibat cu apă prin care își curăța fața. Viața boemă a acestui ciclist a fost subiectul de discuție a unui film numit: „Hugo Koblet, Pédaleur de Charme”, producție realizată în 2010. Koblet a fost interpretat de Manuel Löwensberg, în timp ce Sarah Buhlmann a jucat-o pe soția sa, Sonja. Filmul a fost realizat de regizorul Daniel von Aarburg, cel care a introdus imagini și videoclipuri vintage din perioada lui Koblet, în timpul interviurilor.

45. Ferdy Kübler (născut pe 24 iulie 1919 – în prezent: 96 de ani)

kubler_f2

Ferdy Kübler, o legendă vie care a cântărit enorm în această disciplină, concurând în fața celor două „monumente”, Gino Bartali sau Fausto Coppi, în una dintre cele mai crâncene perioade ale ciclismului, după cele două conflagrații mondiale. În 1950, bătălia la Antipozi a fost una cu adevărat acerbă, în Marea Buclă. Rutierul provenit din „Țara Cantoanelor” i-a devansat pe cei doi „giganți”, Stan Ockers din Belgia, respectiv Louison Bobet, ciclistul din Hexagon care își va lua revanșa patru ediții mai târziu, surclasându-l pe elvețian. Astfel în 1954, Kubler colecționa doar tricoul pe puncte, adăugându-l în propria sa vitrină.

Elvețianul a dat dovadă de un comportament admirabil și în cadrul Campionatelor Mondiale. În 1951, îl întrecea pe mai-marele Florenzo Magni, dar și pe celălalt italian, Antonio Bevilacqua, ieșind campion mondial în cursa pe șosea. În același sezon va captura și clasica Liege-Bastogne-Liege, urmând să facă dubla în ediția din ’52. Calitățile sale de cățărător l-au propulsat în două rânduri la locul de onoare în clasica Fleche-Wallone (sau „Săgeata Valonă”-sezoanele ’51-’52). La fel ca și compatriotul său, Hugo Koblet, va triumfa în cursa de casă de la Zurich din 1943.

44. Henrie Kuiper  (născut pe 3 februarie 1949 – în prezent: 67 de ani)

kuiper_h3

Batavii au fost reprezentați la rândul lor de cicliști cu personalitate, Henrie Kuiper se numără printre ei. Kuiper a fost o adevărată forță a naturii, atât în Marile Tururi cât și în cursele clasice de o zi. El a avut onoarea de a sta de două ori pe podiumul celor patru Mari Tururi. Pe lângă faptul că a câștigat cursa pe șosea la Campionatele Mondiale (1975), respectiv cursa pe șosea din cadrul Jocurilor Olimpice (1972), batavul s-a impus în patru din cele cinci monumente din ciclism (în Paris-Roubaix, Turul Flandrei, Milano-San Remo, Turul Lombardiei), singurul care îi lipsește fiind Liege-Bastogne-Liege.

Ediția din ’44 a Campionatelor Mondiale este una de colecție. Atunci olandezul se clasa al patrulea în spatele mult mai titraților, Francesco Moser (Italia), Dietrich Thurau (Germania), și Franco Bitossi (Italia), performanță pe care o va realiza din nou în 1977.

După retragere, Kuiper a gestionat o echipă mică de ciclism din Stuttgart în intervalul 1989-1990. În 1991 a devenit managerul de drept al echipei Telekom. În 1992, el a fost abordat de Jim Ochowicz, managerul echipei americane Motorola, pentru a deveni managerul asistent al acestei formații. Kuiper a rămas la Motorola timp de patru ani. Din 1997 a lucrat pentru echipa Rabobank în ceea ce privește relațiile publice. A prins diferite ocazii în care a cochetat și cu lotul național, pregătindu-l pentru Campionatele Mondiale, însă acest proiect a fost unul de scurtă durată. El are doi fii din prima căsătorie cu Ine Nolten: Patrick Kuiper si Bjorn Kuiper. În momentul de față, trăiește împreună cu a doua soție, Marianne, în Lonneker.

43. Andy Schleck  (născut pe 10 iunie 1985 – în prezent: 31 de ani)

schleck_a3

Un stat de mici dimensiuni precum Luxemburg a mai dat un talent uriaș sportului cu pedale. Cu siguranță se vor găsi unii care să zică, „păi cine a mai fost și Andy Schleck? cel care a câștigat Turul Franței 2010 la masa verde, după ce a fost descalificat Contador(?)” Dumneavoastră, cititorii, trebuie să înțelegeți faptul că obiectivul acestui top nu este de a-l prezenta cât mai plasticizat. Nu ținem cont doar de palmares, sigur că acela ne influențează în mare parte, dar calitatea atletică nu i-o va putea înlocui nimeni, niciodată acestui rutier. Desprins parcă dintr-un soi de Koblet, era o plăcere să urmărești cursiera lui Andy, condusă de trupul său tras prin inel. S-a născut în capitala Luxembourg Ville, și este cel mai mic dintre cei trei fii ai lui Johny Schleck. Fratele lui mai mare, Frank Schleck, a fost de asemenea ciclist la Trek Factory Racing, iar fratele său cel mai în vârstă, Steve Schleck este politician în Luxemburg. Tatal lui Andy, Johny Schleck, este un fost ciclist profesionist și a reușit să termine în top 20 de două ori în Turul Franței: locul 19 în 1970 și locul 20 în 1967. El a câștigat o etapă în 1970 în Vuelta a España și Campionatele Naţionale din Luxemburg.

Frank Schleck a fost mai mult decât un frate pentru Andy, îngerul său păzitor. De fapt, Frank a reprezentat un avantaj moral extrem de important în economia lui Andy. La un moment dat ,a și spus că fără fratele său, nu s-ar putea descurca atât de bine. În 2007, Andy a terminat pe treapta a doua a podiumului din Giro, chiar în spatele italianului, Danilo Di Luca. În 2009 va repeta o asemenea performanță, în Turul Franței, când va fi surclasat de „tonicul” Alberto Contador (Astana). Ediția din 2010 a Marii Bucle s-a desfășurat întru cu totul alte coordonate. La Paris, Andy cucerea pentru a treia oară tricoul de cel mai bun tânăr, după ce în 2009 și 2008 a îmbrăcat, de asemenea, acest tricou distinctiv. Pe lângă acest aspect, luxemburghezul mai bifa un podium, tot în spatele aceluiași iberic, Alberto Contador. Numai că odată cu supendarea spaniolului din 2012, când i-au fost șterse din palmares mai multe rezultate, ediția din 2010 a Tour-ului i-a survenit lui Andy Schleck.

Andy a mai fost și campion național la proba contra-cronometru, de două ori (2005, 2010), evoluând cu stăpânire de sine și în cursa pe șosea, pe care și-a adjudecat-o în 2009. Talentul său de cățărător, prin care se ținea ca un scai de adversari, nu-i lăsa să respire, s-a văzut și în Giro 2007, când a ieșit la Milano, lider al clasamentului de cel mai bun tânăr. Ar fi culmea să uităm și triumful său din Liege-Bastogne-Liege, întrecere asupra căreia și-a trecut semnătura în 2009.

În 2014, Andy Schleck a abandonat Turul Franței, în urma unor leziuni suferite ca urmare a unui accident în timpul etapei a treia. În Luxemburg, octombrie 2014, Schleck și-a anunțat retragerea în mod oficial, invocând o altă accidentare, de această dată la genunchi. În martie 2015, Andy Schleck și-a anunțat intențiile de a deschide un magazin de biciclete și o cafenea în Itzig. Magazinul deschis în februarie 2016, include, de asemenea, un mic muzeu cu suveniruri, adunate din întreaga lui carieră. Neșansa și destinul au făcut ca acest talent fără margini să nu se mai poată bucura de ciclism. Accidentările l-au înfrânat, în a avea o carte de vizită mai bogată 🙂

42. Richard Virenque (născut pe 19 noiembrie 1969 – în prezent: 46 de ani)

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Regele munților, „the king of the mountains in Tour de France” a fost nimeni altul decât Richard Virenque, un porumbel voiajor desprins parcă din poveștile nipone, care străbătea munții cu o ușurință incredibilă. Sângele său de cățărător pur i-a adus în palmares nu mai puțin de șapte tricouri cu buline, un record absolut în Marea Buclă (subliniem edițiile 1994, 1995, 1996, 1997, 1999, 2003, și 2004). 

În Turul Franței 1997, Virenque (Festina) a terminat al doilea în spatele neamțului Jan Ullrich de la T-Mobile. În 1996 a încheiat cu o poziție mai jos pe podium, neizbutind să-i țină frâu danezului Bjarne Riis și aceluiași neamț, Jan Ullrich. În cursele de o zi, la Campionatele Mondiale din ’94 Virenque s-a clasat al treilea, devansat pe atunci de Luc Leblanc (Franța) și Claudio Chiappucci (Italia).

Cazul Festina ’98 a dat și peste Virenque. Un tablou uluitor în Turul Franței de atunci, când jurnaliștii L’Equipe și a mai multor televiziuni l-au asaltat, francezul fiind ținut la distanță de polițiști … pe fața sa conturându-se parcă niște lacrimi de nevinovăție …

41. Moreno Argentin  (născut pe 17 decembrie 1960 – în prezent: 55 de ani)

WATSON_00001644-975-M

Am ajuns la un rutier cu sânge de viță nobilă, un atlet polivalent în sfera Campionatelor Mondiale, a curselor clasice, precum și a Marilor Tururi. Argentin s-a impus în clasica Liege-Bastogne-Liege de patru ori: în 1985, 1986, 1987, respectiv 1991. „Canibalul belgian” deține recordul în această competiție, ca număr de victorii, 5 la număr, doar una lipsindu-i peninsularului pentru a-l egala pe Merckx.

Pentru cei care cred că italianul originar din San Donà di Piave, s-a oprit aici, e doar o glumă! În Săgeata Valonă a ieșit pe locul de onoare în trei rânduri, 1990, 1991 și 1994, și odată cu adjudecarea acestei performanțe, Argentin s-a înscris pe o listă selectă alături de Marcel Kint și Eddy Merckx, ca număr record de victorii. Prin fizicul său impresiona, să spunem, datorită robusteții, aspect care l-a propulsat pe prima poziție și în ediția din Turul Flandrei 1990. Argentin mereu avea picioare tonice, știa când să dea drumul la compresie, de pildă Turul Lombardiei din 1987, când l-a cucerit cu mult tact.

Ediția din ’86 a Campionatelor Mondiale pe șosea s-a decis la un sprint în doi oameni. Și cine credeți că i-a furat triumful francezului Charly Mottet? …răspunsul e Moreno Argentin, într-un mod cât se poate de just!

40. Learco Guerra (14 octombrie 1902 – 7 februarie 1963)

Learco_Guerra

A doua parte a top-ului nostru nu se încheie oricum, dragi cititori. De aceea vi-l propunem pe Learco Guerra, situat pe locul 40 în Hall of Fame, și o să vedeți de ce premise se leagă această afirmație și de ce am pledat pentru această alegere, îndeosebi. Născut în San Nicolò Po (în Lombardia), și-a câștigat porecla de „locomotiva umană” din pricina anduranței sale de fier în etapele de câmpie, cu profil plat. După niște încercări mediocre de a juca fotbal, Guerra va deveni ciclist profesionist în 1928, la vârsta de 26 ani. În anul următor va deveni campion al Italiei, concurând ca ciclist indepent, semi-profesionist.

În 1930 va sparge gheața și își va trece în cont cursa pe șosea din cadrul Campionatului Național. În același an a sosit al doilea în Turul Franței, după liderul Italiei, Alfredo Binda, care s-a dovedit a fi într-o formă slabă. Cursa a fost capturată de francezul André Leducq. În anul 1931 Guerra a câștigat patru etape în Giro d’Italia, dar nu și-a adjudecat victoria finală. În același an a câștigat Campionatul Mondial. În 1933 Guerra a fost din nou al doilea în Turul Franței, și a câștigat Milano-San Remo.

În anul 1934 a venit cel mai mare succes al său, 10 etape în Giro d’Italia, precum și victoria în ierarhia generală. Italianul a terminat, de asemenea, pe locul secund în cursa de la Campionatul Mondial. Guerra a stabilit un record de victorii într-un singur an, care a fost bătut abia în 1970. Faima sa a fost exploatată de guvernul fascist, care a profitat de statutul său eroic. După retragere, el a lucrat ca manager, având sub bagheta sa rutieri precum Hugo Koblet sau Charly Gaul. Afectat puternic de boala Parkinson, acesta s-a stins din viață în nordul Italiei, la Milano, în anul 1963.

Sursa foto: Gazzetta dello Sport

 

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.