Cei de la Sky încep triumfători ultimul mare tur al anului, așa cum au încheiat de altfel și Turul Franței. Britanicii au învins Movistar la sutimi de secundă în contratimpul pe echipe ce a deschis cea de-a 71-a ediție de Vuelta și au pus mâna pe tricoul roșu încă din prima zi.

„Sunt în forma vieții mele”, declara Peter Kennaugh înaintea startului turului, iar astăzi rutierul revenit după o accidentare a demonstrat că acestea nu au fost doar vorbe în vânt, Kennaugh fiind cel care și-a tras colegii către victoria de etapă pe ultimele sute de metri ale contratimpului de 28,8km, disputat între Balneario Laias și Parque Náutico de Castrelo de Miño. Movistar a pierdut la mustață runda și tricoul roșu, fiind urmați la 6s de Orica-BikeExchange.

Tinkoff a demonstrat încă o dată că nu are o echipă cu care se poate duela cu adevărat în marile tururi cu Sky, Movistar sau Astana, iar Alberto Contador începe Turul Spaniei cu un deficit de 52s în raport cu Chris Froome, Alejandro Valverde și Nairo Quintana. Alți cicliști de general ce au pierdut timp important încă din etapa inaugurală sunt Jean-Cristophe Peraud (AG2R), Warren Barguil (Giant-Alpecin) și Louis Meintjes (Lampre-Merida), care pornesc în etapa a 2-a cu un handicap apropiat de 2 minute.

În schimb, revelațiile din Giro, Esteban Chaves (Orica-BikeExchange) și Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo), rămân aproape de cei de la Sky și Movistar, mai precis la 6s, respectiv 28s în ierarhia generală.

Peter Kennaugh este primul lider din Vuelta 2016, însă mâine va avea o misiune dificilă în a-și păstra această poziție, ținând cont că cei de la Movistar ar putea forța pe traseul valonat din cea de-a doua rundă.

Clasamentul primei etape:

1 Team Sky 00:30:37
2 Movistar

,,

3 Orica-BikeExchange

+06”

4 BMC Racing Team

+07”

5 Etixx-QuickStep

+22”

6 LottoNL-Jumbo

+28”

7 Trek-Segafredo

+50”

8 Cannondale-Drapac

+52”

9 Tinkoff

,,

10 Bora-Argon 18

+57”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.