Lilian Calmejane (Direct Energie) s-a impus în etapa a 4-a din Turul Spaniei, reușind astfel să obțină prima victorie din scurta sa carieră de profesionist. Odată cu acest triumf, francezul de 23 de ani aduce echipei sale primul succes într-un mare tur după o pauză de 1497 de zile.

Aflat la primul sezon în elita ciclismului, Calmejane a demonstrat încă de la primele curse ale anului că se descurcă excelent pe cățărări, dovadă fiind clasările excelente din La Méditerranéenne (locul 8) și Tour Cycliste International La Provence (locul 3), iar astăzi a confirmat că francezii au o nouă generație de cicliști de mare perspectivă.

Plecat într-o evadare de 20 de rutieri, rutierul de la Direct Energie a rămas singur în fruntea cursei pe cățărarea finală a etapei, calculându-și perfect resursele. Darwin Atapuma (BMC) a încercat în zadar să îl mai ajungă pe Calmejane, însă columbianul se consolează cu prima poziție în clasamentul general, după ce Movistar a decis că este prea devreme pentru a apăra tricoul roșu și a cedat deliberat timp evadării de-a lungul zilei.

Astfel, Atapuma devine al 4-lea ciclist ce va purta tricoul de lider în Vuelta 2016 în decurs de 5 etape, o premieră pentru cel de-al treilea mare tur al anului. Rutierul de la BMC are șanse mari să își păstreze tricoul în următoarele etape, următorul final în cățărare fiind programat abia sâmbătă, pe Alto de La Camperona.

Clasamentul etapei a 4-a:

1 Lilian Calmejane (Direct Energie)

4:05:19

2 Darwin Atapuma (BMC)

+15”

3 Benjamin King (Cannondale-Drapac)

,,

4 Andrey Zeits (Astana)

+19”

5 Nathan Haas (Dimension Data)

+23”

6 Enrico Battaglin (LottoNL – Jumbo)

+24”

7 Pierre Rolland (Cannondale-Drapac)

+33”

8 Chad Haga (Giant – Alpecin)

+37”

9 Jaime Roson (Caja Rural – Seguros RGA)

+40”

10 Cesare Benedetti (Bora-Argon 18)

+42”

 

Clasamentul general:

1 Darwin Atapuma (BMC)

13:23:10

2 Alejandro Valverde (Movistar)

+29”

3 Christopher Froome (Sky)

+33”

4 Esteban Chaves (Orica-BikeExchange)

+39”

5 Nairo Quintana (Movistar)

,,

6 Samuel Sánchez (BMC)

+01’09”

7 Daniel Moreno (Movistar)

+01’11”

8 Leopold König (Sky)

+01’13”

9 Peter Kennaugh (Sky)

+01’15”

10 Gianluca Brambilla (Etixx-Quick-Step)

+01’23”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.