O etapă ce părea că va avea un final liniștit și previzibil s-a transformat într-o nouă zi plină de acțiune cum numai în Turul Spaniei întâlnești în ultimii ani.

Cei de la Astana au decis să le facă o zi grea puțiinilor sprinteri aflați în cursă și au dus o trenă furibundă în ultimii 50km, pe un profil valonat, specific nordului Spaniei. După un loc 2 în runda de ieri, Luis Leon Sanchez a încercat să fructifice și azi munca colegilor săi și a atacat pe ultima cățărare de categoria a 3-a, urmat imediat de Simon Clarke (Cannondale-Drapac), dar și de alți mulți rutieri care însă nu au mai ajuns în fruntea cursei.

Sanchez și Clarke au colaborat aproape perfect, însă trena celor de la BMC, Movistar și Etixx – Quick-Step le-a spulberat visul victoriei de etapă chiar în ultimii 500m. Jonas Van Genechten (IAM) a fost cel mai rapid din plutonul rămas și obținut prima victorie din carieră într-un mare tur. Belgianul a fost urmat de Daniele Bennati (Tinkoff) și de omniprezentul Alejandro Valverde (Movistar), care, deși se află la al 3-lea mare tur în acest an, este la fel de combativ ca în primele curse din 2016.

Etapa de astăzi a fost marcată de abandonul lui Rein Taaramae (Katusha), care se pare că a fost lovit de o mașină oficială, dar și de căzătura lui Alberto Contador (Tinkoff), care se afla deja destul de departe de principalii favoriți la victorie, iar acum va avea o misiune aproape imposibilă.

Darwin Atapuma (BMC) rămâne în roșu înaintea primului test important din Turul Spaniei, mai precis finalul în cățărare de categoria I de mâine, pe Alto de la Camperona.

Clasamentul etapei a 7-a:

1 Jonas Van Genechten (IAM) 3:55:44
2 Daniele Bennati (Tinkoff)  ,,
3 Alejandro Valverde (Movistar)  ,,
4 Philippe Gilbert (BMC)  ,,
5 Kevin Reza (FDJ)  ,,
6 Gediminas Bagdonas (AG2R)  ,,
7 Gianni Meersman (Etixx – Quick-Step)  ,,
8 Kristian Sbaragli (Dimension Data)  ,,
9 Romain Hardy (Cofidis)  ,,
10 Tosh Van der Sande (Lotto Soudal)  ,,

 

Clasamentul general:

1 Darwin Atapuma (BMC) 25:41:21
2 Alejandro Valverde (Movistar) +24”
3 Christopher Froome (Sky) +32”
4 Nairo Quintana (Movistar) +38”
5 Esteban Chaves (Orica-BikeExchange) ,,
6 Samuel Sanchez (BMC) +01’07”
7 Leopold König (Sky) +01’12”
8 Peter Kennaugh (Sky) +01’14”
9 Gianluca Brambilla (Etixx – Quick-Step) +01’22”
10 Simon Yates (Orica-BikeExchange) +01’28”

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.