Una dintre cele mai frecvente întrebări ale persoanelor aflate la începutul unei campanii de fitness este ”ce este mai util, ciclismul sau alergatul?”.

Nu există un răspuns tranșant la această întrebare pentru că fiecare dintre cele două sporturi are propriile argumente pro și contra.

Pentru alergat echipamentul este mai puțin costisitor, iar atunci când vremea este urâtă este cu siguranță un sport mai distractiv decât ciclismul. În plus, alergatul este un tip de efort foarte eficient în ceea ce privește câștigurile din punct de vedere al condiției fizice raportate la timpul investit. Cu toate acestea, ciclismul este un mijloc extraordinar pentru construirea unei condiții fizice excelente, iar pedalatul este un tip de efort mai puțin solicitant pentru articulații decât alergatul.

Ciclismul este, de asemenea, și un mijloc foarte bun și ecologic pentru a te deplasa pe distanțe mai lungi. Apoi, putem vorbi și despre senzația de neegalat pe care o trăiești când te deplasezi cu viteză prin propriile puteri.

Noi cercetări ale oamenilor de știință americani indică faptul că atunci când volumul antrenamentelor crește, cicliștii beneficiază de un avantaj față de alergători. În cadrul studiului, cercetătorii au comparat nivelurile de oboseală musculară, de durere și de inflamație induse de antrenamente asupra unor cicliști și alergători care s-au antrenat intens timp de 3 zile.

Pentru acest test au fost monitorizați 22 cicliști și 13 alergători de distanțe lungi, timp de 12 săptămâni.

Când oamenii de știință au comparat cele două grupuri, a fost evident că, în ciuda duratei identice a eforului depus de ambele grupe, mușchii alergătorilor au fost mai afectați decât cei ai cicliștilor. Markerii daunelor musculare au fost cu 133-404% mai mari în comparație cu cei ai cicliștilor. În ceea ce privește markerii sistemului imunitar, ambele grupuri au fost afectate în aceeași măsură.  

Ceea ce demonstrează acest studiu este că, chiar și la intensități moderate, alergatul cauzează mai multe daune musculaturii decât ciclismul, ceea ce explică și de ce alergătorii nu au musculatură atât de dezvoltată și puternică la picioare precum cicliștii și de ce aceștia sunt mai predispuși accidentărilor.

 

13 COMMENTS

  1. De multe ori ma intrebam de ce sunt mult mai obosit dpdv al musculaturii dupa o tura de parc (ca doar nu sunt mai mult de 4-5 km max) versus o tura cu bicicleta de ~ 40 km.

    alte avantaje ar fi utilitatea: pe bicicleta poti accelera cu 15 kg de legume incarcate pe coburi – dar nu ma vad alergand cu doua plase de rafie dupa mine:))

  2. Lasand la o parte eventualele probleme cu articulatiile, amandoua is utile pt. conditia fizica, respectiv SANATATE, fiecare intr-o anumita masura, indiferent ce grupuri de muschi antreneaza, amandoua disciplinele iti fac picioare frumoase; dar ciclismul e mult mai presus decat alergarea numai cand ne gandim, cata placere ne ofera!……;)

    Alergatorii mai putini musculosi (uscativi) is cei de marathon, dar cei de sprint au musculatura, nu gluma!

  3. Cred ca cel mai bine ar fi sa incepi cu pedalatul iar apoi cand incepi sa te simti in forma le poti face pe ambele. In timpul saptamanii cand nu prea ai timp (sau chiar daca ai timp e posibil sa n-ai cu cine iesi la pedalat) poti iesi jumatate de ora la alergat si ai rezolvat problema, iar in week-end te duci cu gasca de ciclisti in muntii patriei, natura, aer curat, socializare, voie buna, tot ce-ti poti dori.

  4. TEXT
    Cu toate acestea, ciclismul este un mijloc extraordinar pentru construirea unei condiții fizice excelente, iar pedalatul este un tip de efort mai puțin solicitant pentru articulații decât alergatul.
    OBSERVATI GRESALA?

  5. Stai un pic,
    daune mai mari la musculatura din cauza efortului inseamna o crestere musculara mai mare. Practic cei cu daune mai mari pun mai multi muschi. Nu ai interpretat corect rezultatele.

    Dar daca ne gandim logic, cand alergi iti misti majoritatea muschilor din corp si apar daune(un termen care mai mult te pacaleste).
    Pe bicicleta iti misti muschii de la picioare, dar cu greutate mai mare(depinde de teren), aici iar apar “daune” dar mai mari. Si daca ar fi sa compari cate apar doar la niste grupe de muschi fata de tot corpul, e clar ca la alergatori procentul e mai mare deoarece suprafata e mult mai mare.

    Concluzia e ca daca te apuci de alergat vei fi tonifiat pe tot corpul si avand in vedere ca lucrezi doar cu greutatea corpului, muschii vor avea forma naturala si vor fi cat mai eficienti. Ne putem gandi la un procent forate mare de musculatura in corp raportat. La biciclete e ca la sala, cu cat tragi de greutati mai mari cu atata iti cresc mai mult muschii, dar doar cei pe care ii folosesti.

    Exemplu sunt atletii care nu par foarte musculosi la prima vedere dar au un procent de muschi de peste 80% si au rezistenta foarte mare la efort. Un exemplu similar sunt alpinistii. Pe cei care fac sala nu ii vezi sa se poata folosi asa bine de corpul lor.

    Daca ma gandesc mai bine nici nu inteleg de ce se compara cele 2, doar prin simplul fapt ca parcurgi o distanta facand ambele sporturi?

  6. Este cat se poate de clar ca ciclismul dezvolta mai bine muschii picioarelor, este un exercitiu fizic specific muschilor coapsei pe cand alergatul este un exercitiu aerobic, cardio, care nu dezvolta in mod deosebit muschii picioarelor, ii dezvolta dar moderat, eu prefer alergatul, e mai simplu si mai la indemana

  7. Ambele categorii sunt de luat in seama. Ciclismul pentru senzatia ca parcurgi sute de km intr-o zi si poti vedea o multitudine de peisaje chiar daca acest sport dezvolta muschii mai scurti ai organismului si alergatul pentru ca este un sport prin care partea superioara a corpului este mult mai solicitata decat in cazul ciclismului si in acest caz este pusa la munca toate grupele musculare.

    Ceea ce vreau eu sa vad este ca ciclistii sa face macar o data pe saptamana o alergare de 5 km si sa vada apoi ce diferit li se va parea efortul. Spun asta pentru ca am trait pe pielea mea aceasta senzatie. Mai dificil este sa alergi si 2 km dupa ce ai parcurs si 100 km pe cursiera.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.