Castelli este noul sponsor tehnic al celor de la Sky

După un lung parteneriat cu Rapha, brand ce a crescut foarte mult în această perioadă și a ajuns unul dintre cele mai scumpe de pe piață, cei de la Sky vor fi îmbrăcați începând de sezonul viitor de compania italiană Castelli.
michal-kwiatkowski

”Castelli va fi mai mult decât un furnizor de echipamente, ei vor fi un partener de inovare”, a declarat Dave Brailsford, managerul echipei. ”Castelli are o lungă istorie în depășirea limitelor în acest sector. Vom continua să ne asigurăm că rutierii noștri au cele mai bune echipamente și suntem deja entuziasmați de ideile pe care Castelli vrea să le implementeze alături de noi”.

Bjarne Riis revine în ciclism din sezonul viitor

Fostul manager al echipei CSC / Saxo Bank tocmai a anunțat că a preluat echipa masculină continentală Virtu Pro-VéloCONCEPT, precum și formația de fete BMS Birn.

Bjarne Riis vrea să contribuie la dezvoltarea ciclismului din Danemarca și va încerca să realizeze acest lucru plecând de jos, dar cu un obiectiv îndrăzneț pe termen lung, ce vizează pătrunderea în WorldTour. Printre cicliștii pe care se va baza Riis în 2017 se află și câteva nume cunoscute, precum Alexander Kamp, Rasmus Guldhammer sau Michael Carbel.

Valverde revine la programul clasic în 2017

După un sezon în care a bifat toate cele trei mari tururi, precum și sezonul de clasice, Jocurile Olimpice și Turul Lombardiei, Alejandro Valverde va reveni în 2017 la programul clasic.

Tour de France 2015

Astfel, spaniolul va avea ca prim obiectiv clasicele din Ardeni, în care are deja 7 victorii, dar îi lipsește un succes în Amstel Gold Race. Pe lângă acestea, Valverde și-a stabilit ca principale obiective în partea a doua a sezonului Turul Franței, Turul Spaniei și Campionatele Mondiale. Acest program ar putea fi condimentat și cu un debut în Turul Flandrei sau chiar Paris-Roubaix, curse în care spaniolii nu au excelat niciodată, dar în care rutierul de la Movistar vrea să își testeze forțele.

Chris Horner, refuzat de Bahrain Merida

Deși a ajuns la frumoasa vârstă de 45 de ani, Chris Horner se află în căutarea unei noi echipe pentru sezonul 2017. Fostul câștigător al Turului Spaniei s-a autopropus la Bahrain Merida, însă a fost refuzat de Brent Copeland, cu care Horner colaborase în trecut la Lampre-Merida.

chris-horner-2

Horner a evoluat în acest sezon pentru echipa continentală Lupus Racing Team, alături de care a obținut clasări în top 15 în Turul Utah, Tour de Beauce și Turul Gila, însă formația americană nu a găsit un sponsor pentru a continua în 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.