Thomas Dekker, fost ciclist al echipelor Rabobank, Silence Lotto sau Garmin, tocmai și-a lansat autobiografia Thomas Dekker: Mijn Gevecht, în care olandezul povestește și ce s-a întâmplat în spatele cortinei în Turul Franței 2007, cursă în care Michael Rasmussen a fost retras din cursă de Rabobank chiar când avea tricoul galben pe umeri și nimic nu părea că i-l mai poate lua.

”În fiecare zi folosim cortizon. Numele produsului este Diprofos. Avem prescripție pentru el. Nici măcar nu știu pentru ce este prescripția, este un fals. Cu cortizon suntem mai puternici în cursă. În plus, sunt mai slab ca niciodată acum, am 68kg la 1.88m înălțime. Niciodată nu am mai fost atât de slab”, spune Dekker într-un paragraf din cartea sa. Este un fragment ce ne duce imediat cu gândul la Bradley Wiggins și prescripțiile acestuia înainte de Turul Franței 2012 când, culmea, britanicul arată efectiv ca o scândură.

Dekker își amintește cum într-o întâlnire a echipei dinaintea Turului Franței 2007, Michael Rasmussen le-a cerut directorilor sportivi să îl lase să se lupte pentru clasamentul general deoarece se simte într-o formă foarte bună.

”A fost un discurs excelent. La acel moment nu știam că a mințit în legătura cu locația în care s-a antrenat și nici că era dopat până în gât, deși bănuiam acest lucru. Nu știam dacă doctorii echipei i-au făcut injecții cu Dynepo din stocul nostru, însă am aflat mult după acel tur.

Rasmussen a avut dreptate, este foarte bun. În prima etapă serioasă de munte din tur a plecat cu 60km înainte de final. L-am mai văzut doar la finalul de la Tignes, unde era în galben.

Nu îl întrebăm nimic. De fapt, avem un mare respect pentru el. A făcut-o inteligent, ca Boogerd, bănuiesc. A conceput un sistem doar pentru el și se pare că a funcționat pentru că pedalează în tricoul galben. Dopingul e peste tot. În echipa noastră, în celelalte echipe. Dynepo, cortizon, transfuzii sanguine și pastile de dormit, când ești înconjurat de absurd, începi să crezi că aceea este normalitatea.

Nu am crezut că povestea cu Mexicul va avea vreun impact până în momentul în care Rasmussen a bătut la ușa camerii în care stăteam cu Boogerd. Când a intrat în cameră, mi-am dat seama că plânsese. ‘M-au scos din Tur’, ne-a spus. ‘Theo a făcut-o’.

Rasmussen a mințit. Și ce e cu asta? Cu toții am făcut lucruri care nu sunt permise. Doctorii echipei sunt implicați în dopaj. Nu am vorbit niciodată cu De Rooij, dar nu cred că și-a imaginat că Rasmussen ar putea câștiga turul fără dopaj.”

Thomas Dekker a fost suspendat în 2009 pe baza unei probe din Turul Franței 2007 ce a fost retestată și în care a fost descoperită eritropoietină. După trei sezoane slabe la Garmin, unul dintre cei mai promițători cicliști olandezi din ultimii 10 ani s-a decis să se retragă la sfârșitul lui 2014.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.