Cei doi foști colegi de la BMC vor face din nou echipă în primăvară, când vor participa în Africa de Sud la Absa Cape Epic.

”De când am auzit despre Absa Cape Epic mi-am dorit să particip. Însă toți îmi spun că este o cursă foarte grea”, spune Cadel Evans despre cea mai dură cursă din mountain biking. ”Îmi place să câștig, dar vom concura împotriva unor cicliști mult mai experimentați pe acest tip de traseu și trebuie să fim realiști”.

Australianul retras din ciclismul de șosea la începutul lui 2015 și-a început cariera în mountain biking, câștigând Cupa Mondială în 1998 și 1999. După ce a obținut un loc 7 la Jocurile Olimpice de la Sydney, Evans a făcut pasul către șosea, intrând în istoria ciclismului odată cu titlul mondial obținut în 2009 la Mendrisio și cu victoria din Turul Franței 2011.

De cealaltă parte, George Hincapie rămâne americanul cu cele mai bune rezultate în clasicele pe pavate, fostul locotenent al lui Lance Armstrong având la activ 17 participări în Turul Flandrei și un loc secund în Paris-Roubaix.

Întrebat de ce a ales să participe în cursa sud-africană, Hincapie a spus: „Cadel m-a convins și se pare că va fi o aventură extraordinară”.

Vă reamintim că la Absa Cape Epic vom avea și o participare românească destul de consistentă, Cătălin Sprînceană și Hans Comijn urmând să participe de la BikeXpert, iar Lucian Logigan și Tudor Oprea pentru Scott Geiger.Ab

Competiția va începe pe 19 martie și se va încheia pe 26, după 8 zile de aventură prin sălbăticia Africii.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.