Adulat de unii și contestat de alții, Alberto Contador nu poate fi trecut cu vederea.

Marele sărbătorit al zilei este Alberto Contador. Cel considerat de mulți drept cel mai mare talent natural al ciclismului de la Armstrong încoace, împlinește astăzi 34 de ani.

În 2016, El Pistolero nu a avut prea multe cuvinte de spus în cursele la care a luat parte, mai mult din cauza neșansei și a accidentărilor decât din cauza vârstei aparent înaintate pentru ciclismul de mare performanță.

Ne reamintim cum în Turul Franței, o accidentare provocată de o căzătură în debutul Marii Bucle l-a scos din cărți încă de la început. Acest incident nefericit a avut consecințe nefaste și în Vuelta, acolo unde, complet nerefăcut a ratat podiumul, clasându-se doar pe locul al patrulea.

Dincolo de acest sezon mai degrabă modest și lipsit de rezultate notabile, trebuie remarcată extraordinara carieră a lui Alberto Contador, cel care și-a trecut deja numele în Pantheonul ciclismului prin performanțele sale.

Cu tot succesul avut deja, trebuie obligatoriu să aruncăm un prim arc peste timp. Ajungem înapoi în 2004, iar în Turul Asturiei, Alberto se prăbușește din senin de pe bicicletă și are niște convulsii care prevesteau doar lucruri urâte.

După ce starea s-a stabilizat, a venit șocul. Alberto Contador era diagnosticat cu o problemă de sănătate foarte gravă, cavernoasă cerebrală. Prin urmare, operația a fost iminentă. Singura întrebare era dacă Alberto va mai fi capabil să revină în prim-planul ciclismului sau va fi nevoit să se retragă.

De aici încolo, începe aventura lui El Pistolero. La doar opt luni după incident, el era deja înapoi în competiții. Rezultatele au întârziat însă să apară, dar Alberto, cu spiritul său de gladiator neobosit nu a încetat nici măcar o clipă să spere contrariul.

Mutat acum la Discovery Channel, 2007 avea să marcheze începutul unei ere. După victoria uluitoare din Paris-Nice, Alberto decide să participe în Tour de France. Aventura în Marea Buclă nu era ceva inedit pentru el, dar acum el se număra printre principalii favoriți la victorie. Zis și făcut, iar după retragerea forțată și plină de scandal a lui Michael Rasmussen, norocul lui Alberto a surâs în sfârșit.

Contador a ajuns pe podiumul de final la Paris cu două tricouri. Fiind în continuare eligibil, el a cucerit tricoul alb cuvenit celui mai bine clasat tânăr ciclist din Turul Franței. Dar mai mult decât atât, Alberto a plecat acasă cu marele trofeu, tricoul galben.

După primul mare succes din cariera ciclistă, el a continuat forma impresionantă și în 2008. Înaintea sezonului, spaniolul a șocat presa de specialitate prin anunțul de a nu participa la Turul Franței. Totuși, miza sa era victoria din Giro și Vuelta a Espana.

Zis și făcut, iar El Pistolero a devenit primul rutier spaniol care câștigă toate cele trei mari tururi: Giro, TdF și Vuelta. De asemenea, el a intrat în clubul format din nume uriașe ale ciclismului precum Merckx, Anquetil, Gimondi și Hinault. Ulterior, doar Vincenzo Nibali a mai pătruns în acest cerc elitist.

Anii au trecut, victoriile au continuat pentru Alberto. Mai aruncăm un arc peste timp și ajungem în 2011. Avea să fie anul în care cariera spaniolului a atins un punct de cotitură.

Niciodată străin de scandalurile privind dopajul, Alberto părea să fie de neclintit. Cel puțin, nu în accepțiunea mea și a fanilor săi. Însă, cum realitatea este mai tristă decât așteptările naive ale oamenilor, Contador a fost depistat pozitiv, iar Turul Franței adjudecat în 2010 și Giro adjudecat în 2011, au fost rase din bogatul său palmares.

În acea perioadă sumbră din cariera lui Alberto, totul părea că se năruie. Dar, precum în 2004-2005, el a renăscut după modelul păsării Phoenix, spaniolul a găsit resursele necesare și a obținut o victorie emoționantă în Spania natală, în 2012. La Madrid, la podiumul final, Alberto și-a stăpânit cu greu lacrimile când a fost anunțat că este el ganador de Vuelta a Espana.

Triumful din 2012 a fost repetat și în 2014. Acum urma Giro și Turul Franței la rând. În 2015, Alberto Contador a măturat pe jos cu concurența și s-a impus din nou în Giro, păstrându-și imaculat palmaresul victorios în prestigioasa competiție italiană.

După episodul Giro 2015, ghinionul se pare că l-a lovit din nou pe Alberto Contador. Nici un triumf în nici măcar un mare tur. Din când în când, câte o victorie prin tururile de mâna a doua. Prea puțin pentru un om cu ambiția lui.

Revenim la zilele noastre și ajungem la momentul prezent. După o colaborare tensionată cu excentricul Tinkov, Alberto Contador își dă un nou restart în 2017, când va concura pentru Trek-Segafredo. Oare își va aminti că în urmă cu zece ani făcea o mutare similară ce i-a adus un triumf la Paris?

Acum nici nu mai are importanță dacă va mai câștiga un tur sau va face doar act de prezență. Sigur, pentru orgoliul rănit al spaniolul, o victorie într-un mare tur ar reprezenta o încheiere pe măsura carierei sale.

Dacă va rămâne în istorie ca un erou sau trișor, rămâne la alegerea subiectivă a fanilor. Totuși, nu putem uita că Alberto a sfidat moartea pentru a cuceri cele mai înalte culmi ale ciclismului. O poveste așa de frumoasă precum cea a lui El Pistolero, merită un final pe măsura poveștii sale, nu-i așa?

1 COMENTARIU

  1. Nu pot fi obiectiv cand e vorba de Contador dar trebuie sa admiteți ca, fara El Pistolero, ciclismul ar fi mai sărac si mai lipsit de spectacol. Roboții de la Sky sunt eficienti dar nu vor stârni vreodata mari pasiuni.
    Dupa retragerea lui Alberto din Le Tour, am simțit ca tot farmecul competiției a dispărut. Contador a concurat dintotdeauna pentru victorie si spectacol. Locul 2 sau o clasare pe podium nu l-au interesat niciodata, iar cei care au urmărit La Vuelta 2016 stiu la ce ma refer. Etapa in care l-a ,,îngropat” pe Froome, făcându-l câștigător pe Quintana, a ramas in amintirea multora. Ma tem ca, dupa retragerea lui Contador, nu vom mai găsi motive de entuziasm de genul legendarei victorii de la Fuente De.
    De dragul spectacolului sportiv, imi doresc ca Alberto Contador sa continue la Trek pentru cat mai multi ani si, de-ar fi sa mai câștige un Tour, voi fi primul care va deschide o sticla de sampanie. Citându-l pe regretatul Ioan Chirila, Alberto Contador a adus multe ore astrale in lumea sportului cu pedale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.