Dmytro Grabovskyy

Quick-Step Floors, imbatabilă în Turul San Juan

Dacă în runda inaugurală a Turului San Juan Tom Boonen l-a lansat spre victorie pe Fernando Gaviria, în cea de-a doua etapă columbianul i-a întors serviciul lui Boonen, ajutându-l cu o trenă ca un sprint de velodrom. Lăsat aproape cu poarta goală, belgianul a obținut fără probleme primul succes din ultimul său sezon în ciclism.

Elia Viviani a fost din nou locul secund și se va consola în contratimpul individual din etapa a 3-a cu purtarea tricoului de lider al cursei argentiniene.

Două dispariții subite la diferență de câteva ore

Dmytro Grabovskyy (31 de ani), fost campion mondial U23, și tânărul britanic Charlie Craig (15 ani) s-au stins din viață lunea aceasta.

Grabovskyy și-a arătat potențialul pentru prima dată în 2005, când a câștigat titlul mondial în proba de fond rezervată rutierilor sub 23 de ani. Un an mai târziu a concurat ca stagiar pentru Quick-Step și a semnat un contract pentru două sezoane mai apoi cu echipa belgiană. Ucraineanul nu a reușit să confirme potențialul anunțat la tineret, iar în 2011 s-a retras din activitate la doar 25 de ani. Grabovskyy a suferit un atac de cord în casa sa din Israel.

Charlie Craig era unul dintre tinerii cicliști din ciclocros în care federația de ciclism din Marea Britanie își punea mari speranțe. Fiul ciclistului Nick Craig a murit în somn, la numai 15 ani.

Oscar Sevilla vorbește despre noua sa viață din Columbia

Fost om de bază al lui Jan Ullrich la T-Mobile, dar și pretendent la podiumuri în marile tururi, Oscar Sevilla s-a văzut tras pe tușă neoficial după izbucnirea scandalului Puerto. Acesta nu a primit o suspendare oficială, însă marile echipe nu au vrut să îi mai ofere un contract, deși alți cicliști implicați au avut o viață mai ușoară.

Sevilla s-a văzut nevoit să coboare până la nivel continental pentru a-și continua cariera, iar de câțiva ani s-a stabilit în Columbia, unde este unul dintre cei mai populari cicliști. “Dacă nu era Operațiunea Puerto, probabil că încă aș fi concurat în Europa, aș fi avut mai mulți bani, mai multă faimă, dar nu aș fi fost la fel de fericit cum sunt acum”, spune actualul rutier al echipei Medellin-Inder. “Columbia a fost foarte bună cu mine. Mi-am cunoscut soția aici, avem două fete. Este cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat”, adaugă cel poreclit ‘baby face’.

Chris Froome începe sezonul în Cadel Evans Great Ocean Road Race

Drumul spre al patrulea titlu în Turul Franței începe pentru Froome în Australia. Liderul echipei Sky va lua startul duminica aceasta în Cadel Evans Great Ocean Road Race, unde va încerca să îl ajute pe Peter Kennaugh să repete victoria din 2016.

După cursa de o zi ce a primit în acest an un loc în calendarul WorldTour, Froome va participa și în Herald Sun Tour, începând cu 1 februarie.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.