Christian Haettich

Parcurgerea Dolomiților, Alpilor și Pirineilor pe bicicletă nu este tocmai la îndemâna oricui, însă francezul Christian Haettich a reușit să îi străbată pedalând cu un singur picior.

Cunoscută și sub numele de Tripla Coroană, această provocare presupune străbaterea fiecărui lanț muntos într-un interval de o săptămână, cu o pauză de doar o zi între fiecare dintre cele trei. În total este vorba de 2,575km de pedalat, pe parcursul cărora ai de urcat 60 de cățărări, ce totalizează 60,000m diferență de nivel.

Haettich s-a născut în Alsacia, nord-estul Franței. Copilăria sa a fost una normală până la vârsta de 15 ani, când a suferit un accident teribil. Acesta se deplasa cu un moped în momentul în care a fost lovit frontal de o mașină care intrase în depășire. Urmările au fost grave, Haettich pierzându-și brațul stâng de la cot în jos și întregul picior stâng.

”Multe lucruri s-au schimbat în acel moment. Nu este ușor să rămâi cu aceste dizabilități la vârsta de 15 ani, mai ales în anul 1976. A trebuit să învăț să trăiesc din nou și să mă obișnuiesc cu felul în care mă privea lumea. A fost foarte dificil, am fost de multe ori respins”, spune Christian Haettich.

Chiar dacă francezul are o proteză pentru mers, aceasta nu e compatibilă cu pedalatul. Având o greutate mai mare pe partea dreaptă, procesul de a învăța să pedaleze s-a dovedit a fi foarte dificil.

„Nu aveam nici un pic de echilibru și am căzut de multe ori. Gândul de a renunța m-a bântuit deseori. Soția mea m-a ajutat foarte mult până am reușit să pedalez singur, iar din acel moment totul s-a schimbat. A durat un an până am ajuns să fiu complet sigur pe mine, dar în cele din urmă, chinul a meritat”.

”Prima cățărare pe care am pedalat era un deal de lângă casa mea, 1.8km lungime și 8% pantă medie. Am crezut că voi muri pe acea urcare, a fost incredibil de grea. Am urcat-o zilnic timp de două săptămâni. Pedalatul pe o cățărare cu un singur picior este dificil, trebuie să împingi și să tragi piciorul în permanență, dacă te oprești, vei cădea”.

”Dizabilitatea nu m-a împiedicat niciodată să urc un pas montan. Îmi oferă determinare și putere mentală. Nu pot pedala altfel, așa că nu am de ales”, spune Haettich.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.