Andre Greipel s-a impus în etapa a cincea din Paris-Nice.
Cea de-a cincea zi din Paris – Nice a avut debutul în localitatea Quincié-en-Beaujolais, faimoasă pentru celebrul vin Beaujolais. Pe o distanță de 199.5 kilometri, rutierii plutonului erau așteptați la finalul zilei la Bourg-de-Péage.
După cum arăta profilul etapei de astăzi, posibilitatea de a exista sprint masiv era una destul de considerabilă. Dacă aruncăm un ochi pe traseul ediției din 2017, etapa de astăzi ar fi fost cam ultima șansă a sprinterilor de a se remarca.
Zis și făcut. După o evadare destul de numeroasă în prima parte a etapei, plutonul s-a regrupat, iar sprintul final era de acum o certitudine.
Andre Greipel a avut câștig de cauză, după un sprint ce ne-a reamintit de un Zabel sau McEwen. Cadența sprintului final a adus o victorie categorică și incontestabilă, în fața unui Arnaud Demare rămas uluit într-al său tricou verde.
Dylan Groenewegen a completat podiumul etapei și a dat uitării căzătura încasată acum două etape, în timp ce Michael Matthews și John Degenkolb au completat topul primilor cinci.
În clasamentul general, Julian Alaphilippe continuă să conducă în Paris-Nice. Rutierul formației FDJ este urmat de Tony Gallopin (Lotto-Soudal) și de Gorka Izaguirre (Movistar).
Paris-Nice va continua mâine cu etapa a șasea ce se va desfășura între localitățile Aubegne și Fayence, pe o distanță de 193.5 kilometri.
Le dernier kilomètre à revoir ! / Take an other look at the last kilometer! #ParisNice pic.twitter.com/CpX5TeFUVy
— Paris-Nice (@ParisNice) 9 martie 2017
Clasamentul etapei a 5-a:
1 | André Greipel (Lotto Soudal) |
4:43:35 |
2 | Arnaud Demare (FDJ) |
,, |
3 | Dylan Groenewegen (LottoNl-Jumbo) |
,, |
4 | Michael Matthews (Team Sunweb) |
,, |
5 | John Degenkolb (Trek-Segafredo) |
,, |
6 | Magnus Cort Nielsen (Orica-Scott) |
,, |
7 | Marcel Kittel (Quick-Step Floors) |
,, |
8 | Bryan Coquard (Direct Energie) |
,, |
9 | Sonny Colbrelli (Bahrain Merida) |
,, |
10 | Sam Bennett (Bora-hansgrohe) |
,, |
Clasamentul general după etapa a 5-a:
1 | Julian Alaphilippe (Quick-Step Floors) |
17:20:02 |
2 | Tony Gallopin (Lotto Soudal) |
+33” |
3 | Gorka Izagirre (Movistar) |
+47” |
4 | Sergio Henao (Team Sky) |
+01’05” |
5 | Daniel Martin (Quick-Step Floors) |
+01’20” |
6 | Philippe Gilbert (Quick-Step Floors) |
+01’24” |
7 | Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin) |
+01’28” |
8 | Arnaud Demare (FDJ) |
+01’29” |
9 | Alberto Contador (Trek-Segafredo) |
+01’31” |
10 | Rudy Molard (FDJ) |
+01’32” |