David de la Cruz s-a impus în ultima etapă din Paris – Nice. Sergio Henao este câștigătorul Paris-Nice din 2017.

După extraordinarul succes de ieri al lui Richie Porte, Alberto Contador a riscat totul astăzi în încercarea sa de a câștiga Paris-Nice pentru a treia oară în carieră.

După o evadare numeroasă existentă la începutul etapei, Contador a încercat un atac decisiv cu 50 de kilometri înainte de final.

Finalul etapei ne-a adus un triumvirat spaniol format din Alberto Contador, David de la Cruz și Marc Soler. La finele ultimei cățărări, misiunea lui Contador părea să fie una reușită, dar pe coborâre și pe ultima secțiune de plat, spaniolul a pierdut mult din avansul său.

În ultimul kilometru era deja evident faptul că lupta se va da între David de la Cruz și Alberto Contador. Sprintul final a fost câștigat de primul, iar acum Alberto Contador trebuia să aștepte plutonul în care se afla Sergio Henao.

Ceea ce părea o victorie sigură a lui Contador s-a transformat într-un dezastru total. Într-un deja vu al ediției de anul trecut, spaniolul de la Trek-Segafredo a fost învins de Henao pentru doar două secunde, cea mai mică diferență din istoria Paris-Nice între primii doi clasați.

Daniel Martin a completat podiumul clasamentului general, în timp ce Gorka Izagirre și Julian Alaphilippe au completat topul primilor cinci. Mai mult, Alaphilippe și-a adjudecat tricoul verde dedicat celui mai bun sprinter. În clasamentul cățăritorilor, Lilian Calmejane și-a adjudecat tricoul alb cu buline roșii.


Clasamentul ultimei etape:

1 David de la Cruz (Quick-Step Floors) 2:48:53
2 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

,,

3 Marc Soler (Movistar)

+05”

4 Sonny Colbrelli (Bahrain Merida)

+21”

5 Julian Alaphilippe (Quick-Step Floors)

,,

6 Michael Matthews (Team Sunweb)

,,

7 Diego Ulissi (UAE Team Emirates)

,,

8 Gorka Izagirre (Movistar)

,,

9 Arnold Jeannesson (Foruneo-Vital Concept)

,,

10 Lilian Calmejane (Direct Energie)

,,


Clasamentul general final:

1 Sergio Henao (Team Sky)

29:50:29

2 Alberto Contador (Trek-Segafredo)

+02”

3 Daniel Martin (Quick-Step Floors)

+30”

4 Gorka Izagirre (Movistar)

+01’00”

5 Julian Alaphilippe (Quick-Step Floors)

+01’22”

6 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+01’34”

7 Jon Izaguirre (Bahrain Merida)

+01’41”

8 Warren Barguil (Team Sunweb)

+04’07”

9 Simon Yates (Orica-Scott)

+04’39”

10 Richie Porte (BMC)

+14’26”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.