Turul Flandrei 1977 – Ultimul asalt al Canibalului

Turul Flandrei a semnificat ultima mare cursă a carierei lui Eddy Merckx.

Orice ediție a Turului Flandrei reprezintă un spectacol desăvârșit pentru fanii ciclismului. Nici în 1977, elementele spectaculoase n-au lipsit, iar acea întrecere a intrat în istorie, din mai multe considerente, mai mult sau mai puțin controversate.

Înaintea startului din 3 aprilie, Eddy Merckx era cotat ca fiind principalul favorit la o nouă victorie. Din nefericire, forma sportivă, dar și momentul nu erau de partea sa. După nefericitul incident din 1975 din Turul Franței, Merckx nu a mai fost la fel de însetat de victorie precum era înainte de acel nefast pumn în stomac primit din partea unui spectator în Marea Buclă. Mai mult, legendarul ciclist belgian plecase la finele lui 1976 de la Molteni la nou creata echipă FIAT.

Având în vedere că aveam de-a face cu o clasică monument belgiană, ceilalți eroi locali aveau și ei un cuvânt greu de spus în ceea ce privește lupta pentru victoria finală din Flandra. Nume precum Roger de Vlaeminck sau Freddy Maertens erau pe lista principalilor favoriți pentru victoria din prestigioasa întrecere.

Cea de-a 61-a ediție a Turului Flandrei era programată pe o distanță de 250 de km. În mod tradițional, numeroase cățărări, dublate de faimoasele pavate, urmau să facă diferența între învingător și învinși.

În dulcele stil clasic, Merckx a atacat încă de la începutul cursei. În încercarea sa de a obține o nouă victorie în Turul Flandrei, i-a desprins pe Roger de Vlaeminck și Freddy Maertens, ultimul confruntându-se cu probleme pe traseu.

Totul părea să meargă în direcția dorită de către Eddy Merckx. O nouă victorie se prefigura pentru Canibal, iar ceilalți urmau să se dueleze pentru titlul neoficial de best of the rest. Cu toate acestea, pe parcursul întrecerii, De Vlaeminck și Maertens și-au revenit în fire și l-au ajuns din urmă pe Merckx, aflat acum în vădită dificultate.

Șocul abia acum urma să vină. După ce a fost prins și depășit de cei doi conaționali, Merckx a abandonat inexplicabil din Turul Flandrei. Publicul era uluit de decizia eroului lor de la care așteptau un nou triumf în cea mai dificilă clasică belgiană.

Cu Canibalul ieșit din cursa pentru victorie, a urmat un duel între De Vlaeminck și Maertens. În cele din urmă, victoria lui De Vlaeminck a fost destul de categorică, dar n-a fost lipsită de controversă.

Diferitele zvonuri susțineau că victoria sa a fost măsluită și că De Vlaeminck ar fi primit o sumă consistentă de bani pentru a se impune. De altfel, la festivitatea de premiere, publicul a reacționat virulent și l-a huiduit copios pe învingător.

Nici după finalul enigmatic al întrecerii, controversele n-au încetat. Dacă în timpul cursei în sine, De Vlaeminck a stârnit atenția publicului, probele care-i incriminau de dopaj pe următorii doi clasați ieșeau la iveală.

În cele din urmă, Freddy Maertens și Walter Planckaert au fost descalificați din clasamentul cursei. Într-un gest care ulterior a devenit o normalitate în ciclism, organizatorii întrecerii n-au modificat clasamentul, astfel încât, în cărțile de istorie, ediția din 1977 are un singur ocupant al podiumului, pe marele învingător, Roger De Vlaeminck.

Cât despre eroul poveștii noastre, ce mai putem spune? Acest asalt al lui Merckx din prima parte a întrecerii din Flandra a fost un efort napoleonian de a-și recăpăta gloria pierdută. Asemeni marelui comandant francez, Merckx a reușit pentru o clipă să-și etaleze din nou talentul incomensurabil. Totodată, la fel precum Napoleon, căderea din tronul regal al ciclismului a fost bruscă și dureroasă pentru Merckx, iar după această întrecere se cam știa că acesta a fost ultimul asalt al Canibalului. Să răstălmăcim puțin și niște vorbe ale celor de la Rolling Stones, time was not on his side.