Tom Dumoulin

După câteva zile mai liniștite pentru oamenii de general, Tom Dumoulin le-a arătat tuturor celor care se îndoiau de abilitățile sale de cățărător că se poate bate de la egal la egal cu oricine în acest Tur al Italiei.

Olandezul nu a intrat în panică în momentul în care Nairo Quintana a atacat pe Oropa și a menținut un ritm constant ce a dat roade până la final. Cu tricoul roz pe umeri, Dumoulin l-a ajuns pe columbian în ultimii 2km ai etapei și nu a stat nici un moment pe gânduri, trecând la trena unui grup din care mai făceau parte Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin) și Mikel Landa (Team Sky).

Pe o piatră cubică destul de incomodă pe un final la altitudine, Zakarin a fost cel care a accelerat în ultimii 500m, însă Dumoulin a fost mai puternic și i-a lăsat pe toți în urmă, inclusiv pe Quintana.

Rutierul echipei Sunweb își extinde astfel avantajul din clasamentul general la 2min47s față de locul doi, ocupat de Quintana. Pe locul trei urcă Thibaut Pinot (FDJ), după ce Bauke Mollema (Trek-Segafredo) a clacat și a pierdut aproape două minute. În ciuda unei noi evoluții neconvingătoare, Vincenzo Nibali urcă pe 4 și are de recuperat doar 15s pentru a urca pe podium.


Clasamentul etapei a 14-a:

1 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

3:02:03

2 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+03”

3 Mikel Landa (Team Sky)

+09”

4 Nairo Quintana (Movistar)

+14”

5 Thibaut Pinot (FDJ)

+35”

6 Adam Yates (Orica-Scott)

+41”

7 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

+43”

8 Franco Pellizotti (Bahrain Merida)

,,

9 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo_

+46”

10 Tanel Kangert (Astana)

,,

 

Clasamentul general după etapa a 14-a:

1 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

59:31:17

2 Nairo Quintana (Movistar)

+02’47”

3 Thibaut Pinot (FDJ)

+03’25”

4 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

+03’40”

5 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+04’24”

6 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

+04’32”

7 Tanel Kangert (Astana)

+04’55”

8 Domenico Pozzovivo (AG2R)

+04’59”

9 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

+05’28”

10 Andrey Amador (Movistar)

+05’36”

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.