Vincenzo Nibali s-a impus în etapa a 16-a din Turul Italiei.

Cea de-a 16-a etapă a ediției centenare a Turului Italiei a început foarte devreme. 222 de kilometri și numeroase cățărări dure compuneau cea mai dură zi de concurs. Depart reel s-a dat la Rovett, iar finalul avea să aibă loc la Bormio, după o lungă coborâre.

Un grup de rutieri au format o evadare cu nume grele precum Steven Kruijswijk și Mikel Landa. Prima cățărare a zilei i-a avut în prim-plan pe Luis Leon Sanchez și Omar Freile. Fraile a dat dovadă de un fair play rarisim și l-a lăsat pe rutierul de la Astana să câștige cățărarea în onoarea lui Michele Scarponi, fostul său coechipier.

Etapa a continuat într-un ritm firesc până înainte de ultima cățărare a zilei. Aflat în grupul fruntaș, alături de rivalii săi, Tom Dumoulin a avut un moment nefericit. Câteva probleme stomacale i-au jucat feste tricoului roz, care s-a văzut nevoit să se oprească pe marginea drumului chiar înaintea cățărării decisive. Din păcate, Nibali și compania nu au întorsul gestul de fair-play făcut de Dumoulin zilele trecute și au continuat nestingherit cățărarea.

Imediat după finalul ascensiunii a urmat o coborâre care îl avantaja pe Vincenzo Nibali. Chiar dacă Mikel Landa a mai avut un mic avantaj în fața italianului, rechinul din Messina era de acum favorit pentru victoria finală.

Finalul zilei i-a adus în prim-plan pe Vincenzo Nibali și Mikel Landa. Din păcate pentru spaniolul de la Team Sky, el nu a făcut față ritmului drăcesc al italianului și a fost învins la sprintul final. Pentru Nibali, aceasta este cea de-a 13-a victorie din carieră într-un mare tur și totodată reprezintă prima victorie a unui italian în această ediție centenară a Turului Italiei.

Mikel Landa nu a avut de ales și a trebuit să se mulțumească cu poziția secundă. Podiumul zilei a fost completat de un Nairo Quintana mai degrabă derutat decât încântat, în timp ce Domenico Pozzovivo și Ilnur Zakarin au sosit pe locurile patru, respectiv cinci. Davide Formolo, Bauke Mollema, Bob Jungels, Adam Yates și Thibaut Pinot au completat topul primilor zece, în timp ce tricoul roz, Tom Dumoulin, a sosit la 2:17 în urma lui Nibali.

În clasamentul general au apărut modificări substanțiale. Cu toate că a rămas deținătorul tricoului roz, Tom Dumoulin a pierdut destul de mult din avansul său. El mai are acum doar 31 de secunde în fața lui Nairo Quintana, în timp ce, Vincenzo Nibali, învingătorul de anul trecut, are de recuperat 1:12 pentru a îmbraca din nou tricoul roz. Thibaut Pinot și Ilnur Zakarin completează topul primilor cinci, dar șansele lor la victoria finală sunt aproape nule.

În celelalte tricouri distinctive, au apărut mici modificări. Fernando Gaviria și Bob Jungels rămân deținătorii tricourilor acordate celui mai bun sprinter și cel mai bun tânăr, în schimb, Mikel Landa a profitat de gestul de fair play al lui Fraile și are un avans minim în fruntea ierarhiei tricoului albastru acordat celui mai bun cățărător.

Ediția centenară a Turului Italiei va continua mâine cu etapa a 17-a, care se va desfășura între localitățile Tirano și Canazei, pe o distanță de 219 kilometri.

Clasamentul etapei a 16-a:

1 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

6:24:22

2 Mikel Landa (Team Sky)

,,

3 Nairo Quintana (Movistar)

+12”

4 Domenico Pozzovivo (AG2R)

+24”

5 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+32”

6 Davide Formolo (Cannondale-Drapac)

+01’26”

7 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

+01’35”

8 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

,,

9 Adam Yates (Orica-Scott)

,,

10 Thibaut Pinot (FDJ)

,,

 

Clasamentul general după etapa a 16-a:

1 Tom Dumoulin (Team Sunweb)

70:14:48

2 Nairo Quintana (Movistar)

+31”

3 Vincenzo Nibali (Bahrain Merida)

+01’12”

4 Thibaut Pinot (FDJ)

+02’38”

5 Ilnur Zakarin (Katusha-Alpecin)

+02’40”

6 Domenico Pozzovivo (AG2R)

+03’05”

7 Bauke Mollema (Trek-Segafredo)

+03’49”

8 Bob Jungels (Quick-Step Floors)

+04’35”

9 Steven Kruijswijk (LottoNl-Jumbo)

+06’20”

10 Adam Yates (Orica-Scott)

+07’00”

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.