Ultimele săptămâni au adus anunțuri sumbre. Multiple accidente ciclistice în care au fost implicați fie rutieri profesioniști, fie sportivi din alte discipline. Rând pe rând, Mike Hall, Michele Scarponi, Chris Froome și Nicky Hayden au fost victimele unor accidente stupide în timp ce se antrenau cu bicicleta.

Din păcate, trei dintre cei enumerați mai sus nu mai sunt printre noi. Doar Chris Froome a scăpat nevătămat, deși, conform declarațiilor sale, incidentul în care a fost implicat putea avea consecințe mult mai dramatice și nedorite. Nu ne rămâne decât să ne întrebăm. Cât de sigur mai este mersul cu bicicleta?

În aparență, răspunsul ar putea veni ușor. Accidente de această natură vor exista întotdeauna și din nefericire, nu toate vor putea fi prevenite. Dacă e să gândim logic și să facem o scurtă analogie, putem compara situația dată cu cea a incidentelor aviatice. Același filon logic, același răspuns. Totuși, dacă suntem mai dedați introspecției și analizei, vom constata că dilema nu doar că nu are o rezolvare concretă, ci putem debita și chiar delira la nesfârșit pe marginea problemei, cu sau fără a bate câmpii.

Apelând la același filtru logic, constatăm faptul că rata folosirii unui autovehicul motorizat a crescut exponențial în ultimii ani. Totodată, mersul pe bicicletă a devenit ceva uncool și pentru hipsteri. Mai mult, cultura corporatistă care tinde să impregneze tot mai profund și societatea românească are o zicală total nefericită. Mai bine să îți plângi anii pierduți din viață într-un Mercedes, decât pe o bicicletă. Tot respectul pentru fanii mărcii germane, dar, promovarea intensă a deplasării rapide în detrimentul mecanismului mai lent, dar mai sănătos pentru organismul uman este o dovadă a zeitgeist-ului lipsit de adâncime spirituală în care trăim.

Este trist să vezi că oameni care zi de zi sunt expuși la eforturi intense și supraomenești mor din cauze total distincte de meseria lor. Greșeli de șofat au cauzat incidentele lui Hall și Scarponi, iar asupra incidentului în care a fost implicat fostul campion mondial de la MotoGP, Nicky Hayden, planează un dram nesănătos de mister.

Într-o societate contemporană în care mersul pe bicicletă este din ce în ce mai luat în derâdere și satirizat de unii și alții, este important, totuși, să existe o oarecare doză de respect și pentru cei mai old school care încă cred în utilitatea și folosirea adecvată a unei biciclete.

Chiar dacă subsemnatul nu a mai pedalat de o bună bucată de timp, respectul pentru efortul oricărui ciclist, fie el și amator este deosebit. În goana tot mai accelerată după iluzii deșarte, mersul cu bicicleta supraviețuiește și este dovada vie și edificatoare că încă mai există o oarecare speranță în societatea tot mai desacralizată a zilelor noastre.

Cât despre întrebarea din titlu? Foarte probabil, mersul cu bicicleta nu mai are farmecul de odinioară. Până la urmă, nici în plutonul profesionist nu prea mai există personalități la fel de puternice ca pe vremuri. Cu toate acestea, respectul pentru efortul ciclistului trebuie să existe în mod obligatoriu, iar dacă asemenea incidente tragice li se pot întâmpla și celor mai bine antrenați dintre profesioniști, atunci avem o certitudine. Oricine o poate păți la fel de urât.

LEAVE A REPLY

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.