Dacă am început seria analizelor dedicate Turului Italiei așa cum e obiceiul cu marele învingător, în cazul de față, Tom Dumoulin, continuăm cu marii perdanți. La ediția centenară din Turul Italiei, aceștia au fost doi și mai mult, au fost chiar principalii favoriți la victoria finală, Nairo Quintana și Vincenzo Nibali.

Venit cu surle și trâmbițe în căutarea gloriei și a doborârii unui record vechi de aproape două decenii, Nairo Quintana venea în ediția centenară a Turului Italiei din postura de principal favorit. La orice casă de pariuri, cota sa era cea mai bună, dar, prea bună pentru a risca un pariu care să aducă și câștiguri rezonabile.

Columbianul a venit cu speranța că va câștiga Giro fără prea mari emoții și că va rămâne în lupta de a deveni primul om de la legendarul Marco Pantani care reușește să se impună în același an, atât în Giro, cât și în Turul Franței. Nairo a părut a fi mereu cu gândul mai degrabă la cea de-a doua competiție, iar acest fapt a fost vizibil în ultima săptămână, când, spre mirarea tuturor, a fost mult prea blazat pentru a încerca atacuri decisive. Mai mult, abilitățile sale de contratimpist au rămas sub nivelul mării, dar se pare că acest fapt este o tradiție locală a rutierilor columbieni, singurul care face rabat fiind Rigoberto Uran.

De cealaltă parte a monedei, am avut un Vincenzo Nibali cam prăfuit și lipsit de vlaga etalată în alte ediții din Turul Italiei. E drept, rechinul din Messina a fost ceva mai puțin în formă ca anul trecut și nu a mai avut nici șansa de a profita de a primi cadou tricoul roz. E drept, după problemele de natură fiziologică a lui Tom Dumoulin, Lo Squalo revenea in extremis în lupta pentru victorie, dar, după contratimpul final de la Monza, el a fost nevoit să se mulțumească doar cu locul al treilea. Evident, cum victoria înseamnă totul pentru rechin, se pare că acest podium este doar o palidă consolare pentru cel care venea cu falnicul număr 1 pe bicicletă.

Am avut un Giro surprinzător. Din ambele direcții. După cum am afirmat și în editorialul dedicat lui Tom Dumoulin, am rămas profund surprinși de felul în care și-a îmbunătățit (natural, sperăm noi) calitățile de cățărător. De asemenea, de cealaltă parte a monedei, am avut un Quintana și un Nibali neașteptat de letargici și de anemici și lipsiți de vigoare. E drept, fiecare mai are câte un tur la dispoziție în acest an pentru a-și lua revanșa, dar o asemenea înfrângere ar putea fi și mai dură în Le Tour și Vuelta, unde un Froome, Contador sau Valverde vor fi nemiloși în propria lor încercare de a-și trece numele (din nou) în Pantheonul învingătorilor de mare tur.

Până la urmă, a fost corectă așa zisa karmă cu Nibali și Quintana? Se pare că providența, dacă există, și-a făcut simțită prezența și a trimis tricoul roz acolo unde trebuia. Până la urma era păcat ca rutierul cel mai bun și cel mai constant din Turul Italiei să piardă la masa verde tricoul roz, nu-i așa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.