Ca în fiecare an, luna august este una foarte activă pentru agenți și cicliști, aceasta fiind prima lună a sezonului în care sunt permise negocieri oficiale între echipe și rutierii aflați la final de contract.

Unele zvonuri ce au circulat în timpul Turului Franței s-au concretizat în aceste zile. Mutările majore până acum au fost realizate de Movistar și Katusha-Alpecin, care și-au asigurat serviciile lui Mikel Landa, respectiv Marcel Kittel pentru sezonul 2018.

Lui Landa nu îi va fi ușor să se impună ca lider nici la Movistar, în contextul în care echipa spaniolă are deja doi lideri cu experiență, plus un grup de câțiva cicliști tineri care ar putea exploda în marile tururi în anii ce urmează. Formația lui Unzue se gândește probabil și la viitor cu această mutare, dar și la un grup de cicliști care să concureze cu adevărat cu Sky în Turul Franței.

De cealaltă parte, mutarea lui Kittel la Katusha-Alpecin este aproape una naturală în contextul în care compania Alpecin este una germană, la fel ca și Canyon, brandul de biciclete folosit de echipă de ani buni, iar Quick-Step Floors îl are în lot pe Fernando Gaviria, un sprinter mult mai tânăr.

Kittel îl va înlocui la Katusha-Alpecin pe Alexander Kristoff, care se va muta în 2018 la UAE Team Emirates.

Iată care este lista completă a transferurilor realizate de echipele din WorldTour până pe 16 august.

AG2R: Benoit Cosnefroy, Tony Gallopin, Clément Venturini

Astana: Magnus Cort, Omar Fraile, Jan Hirt, Davide Villella

Bahrain-Merida: Gorka Izagirre, Kristijan Koren, Matej Mohoric

BMC: Alberto Bettiol, Jurgen Roelandts, Nathan Van Hooydonck

Bora-hansgrohe: Davide Formolo, Peter Kennaugh, Daniel Oss

Cannondale-Drapac:

Dimension Data: Nicholas Dlamini, Louis Meintjes

FDJ: Georg Preidler, Ramon Sinkeldam

Katusha-Alpecin: Marcel Kittel, Ian Boswell, Matteo Fabbro, Nathan Haas.

LottoNL-Jumbo: Pascal Eenkhoorn

Lotto-Soudal: Jens Keukeleire

Movistar: Mikel Landa,  Jaime Roson, Eduardo Sepulveda

Orica-Scott: Cameron Meyer, Mikel Nieve, Matteo Trentin

Quick-Step Floors: Jhonatan Narvaez, Florian Sénéchal, Elia Viviani

Sky: 

Sunweb: Martijn Tusveld

Trek-Segafredo: 

UAE Team Emirates: Alexander Kristoff

LĂSAȚI UN MESAJ